Scăderi importante ale infracțiunilor înregistrate în domeniul transporturilor în primele 9 luni ale anului

- Nationale - octombrie 26, 2020
transport
Distribuie

Polițiștii Direcției Transporturi au acționat, în primele 9 luni ale anului, pentru protejarea persoanelor, protejarea patrimoniului și siguranţa transporturilor, pe cele trei domenii: feroviar, naval şi aerian.

Acțiunile specifice desfășurate de polițiștii de la transporturi au contribuit la scăderea cu 57% a numărului infracțiunilor de tâlhărie, cu 37% a numărului infracțiunilor contra vieții și cu 35% a numărului faptelor contra integrității corporale, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În perioada ianuarie – septembrie 2020, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, în sectorul transporturilor feroviare, navale şi aeriene.

Un alt obiectiv urmărit de polițiștii de la transporturi a fost protejarea ecosistemului Dunării și a fondului forestier național, prin prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a delictelor silvice.

În urma activităților desfășurate, în primele 9 luni ale anului 2020, numărul infracțiunilor contra patrimoniului au scăzut cu aproximativ 20% comparativ cu perioada similară a anului trecut, acest trend fiind înregistrat pe toate categoriile specifice domeniului transporturilor.

În contextul sezonului estival, care a generat o creștere însemnată a numărului de pasageri, prezența activă a polițiștilor de la transporturi în stațiile de cale ferată, în trenurile de călători, în porturi și aeroporturi a determinat o scădere semnificativă a furturilor din bagaje (-47%) și a furturilor de la călători (-27%).

Pentru combaterea infracționalității

Pentru combaterea infracționalității specifice domeniului transporturilor, precum și pentru administrarea probatoriului în dosarele penale aflate în lucru, Poliția Transporturi a organizat, în primele 9 luni ale anului 2020, 44 de acțiuni, în vederea efectuării a 361 de percheziții domiciliare.

Pentru creşterea siguranţei şi securităţii transporturilor navale

Pentru creşterea siguranţei şi securităţii transporturilor navale, structurile de poliție transporturi navale, în cooperare cu Autoritatea Navală Română și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, au organizat, pe perioada sezonului estival, 195 de acțiuni și 2.237 de controale, fiind verificate peste 5.000 de persoane și peste 1.700 de nave.

Au fost constatate 205 infracțiuni și aplicate 574 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 375.000 de lei.

Pentru prevenirea riscului rutier la trecerile la nivel cu calea ferată

Pentru prevenirea riscului rutier la trecerile la nivel cu calea ferată, polițiștii de la transporturi au fost angrenați, alături de polițiștii rutieri, în 290 de acțiuni, fiind constatate peste 50 de infracțiuni la regimul circulației. Peste 150 de permise de conducere au fost reținute și au fost aplicate peste 4.000 de sancțiuni contravenționale.

Pentru creșterea gradului de siguranță a transportului feroviar de marfă și călători

De asemenea, pentru creșterea gradului de siguranță a transportului feroviar de marfă și călători, polițiștii au participat la 2 acțiuni organizate în plan european, sub egida RAILPOL, fiind verificate, în colaborare cu reprezentanți ai C.F.R. și A.G.I.F.E.R., 870 de persoane cu atribuții în domeniul circulației feroviare, 350 de stații de cale ferată și 800 de garnituri de tren.

Au fost efectuate, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, 320 de verificări în zone de siguranță considerate critice (tuneluri, pasarele, poduri etc.), precum şi 30 de controale ale transporturilor feroviare de mărfuri periculoase. În urma activităților, au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale, de peste 15.000 de lei.

În cadrul celor două acțiuni, au fost desfășurate 226 de activități de informare și 294 de alte activități informativ-educative și/sau instruiri ale personalului C.F.R.

Pentru prevenirea cazurilor de electrocutare în sectorul transporturilor feroviare

Pentru prevenirea cazurilor de electrocutare în sectorul transporturilor feroviare, Direcția de Poliție Transporturi, în cooperare cu Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au derulat Campania „Selfie pe tren – nu ia Like-uri, ia vieți!”, fiind realizate campanii de prevenire a cazurilor de electrocutare în sectorul transporturilor feroviare.

Pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, la nivelul Poliției Transporturi, au fost efectuate 524 de acțiuni și controale, fiind constatate 24 de infracțiuni prevăzute de legislația în domeniu.

Au fost aplicate 143 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 171/2010, în valoare totală de 234.000 de lei și au fost confiscați 5.415 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 5.200.000 de lei.

Braconajul piscicol

Polițiștii de la transporturi navale au acționat, în perioada de referință, pentru protejarea ecosistemului Dunării prin prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a infracționalității conexe, fiind efectuate 1.200 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost constatate 251 de infracțiuni de pescuit ilegal.

De asemenea, au fost aplicate 718 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 258.000 de lei. Totodată, au fost confiscate 56 de ambarcațiuni, 40 de motoare de ambarcațiuni, 2 autovehicule, 480 de unelte de pescuit, 2 dispozitive electrice, 15 kilograme de icre negre și aproximativ 2.200 de kilograme de pește, dintre care 120 de kilograme de sturion.

În contextul pandemiei cu SARS COV-2, polițiștii Poliției Transporturi au desfășurat activități de prevenire a răspândirii noului coronavirus în zonele aeroportuare, în stațiile de cale ferată, în trenurile de călători, precum și în ceea ce privește turismul de croazieră realizat pe Dunăre.

Au fost efectuate verificări cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 și a legislației conexe, în urma cărora au fost aplicate peste 4.000 de sancțiuni contravenționale.

Service camioane
Comments are closed.