REZULTATELE PERCHEZIŢIILOR DIN ALBA DIN DOSARUL DE CAMĂTĂ

- Stirile Zilei - noiembrie 17, 2021
alba
Distribuie

În urma perchezițiilor efectuate ieri, 16 noiembrie 2021, de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, zeci de înscrisuri reprezentând angajamente de restituire a unor sume de bani, bijuterii și mijloace tehnice.

Față de persoana vizată de anchetă, o femeie de 42 de ani, din Lupeni, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 17 noiembrie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada decembrie 2020 – iunie 2021, aceasta ar fi acordat un număr de 23 de împrumuturi, în sumă totală de 84.500 de lei, unei femei din Alba Iulia, percepând o dobândă de 25% pe lună, din valoarea fiecărui împrumut, până la data restituirii debitului principal.

Partea vătămată ar fi fost prejudiciată cu suma de 37.312 lei, care ar fi fost restituită, până în prezent, cu titlu de dobândă.

La cele 6 percheziții, alături de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au participat polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Service camioane
Comments are closed.