Rezultate foarte bune pentru elevele colegiului militar albaiulian la Olimpiada de Limba și Literatura Română

- Din Judet - martie 14, 2023
Distribuie

Elevii care știu să șlefuiască fiecare cuvânt și au plăcerea de a scrie creativ au obținut premii importante la faza județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română. Ca în fiecare an, inspirați de dascălii care predau această disciplină, elevii iubitori de lectură, reușesc să performeze în domeniul culturii.

Premiată anul trecut cu Premiul III, eleva caporal Roxana Bizău, clasa a X-a, a reușit în acest an, prin pasiune, muncă și seriozitate să evolueze și să obțină în acest an Premiul I și calificarea la faza națională a olimpiadei. Roxana recunoaște că secretul obținerii acestei performanțe îl reprezintă pasiunea pe care o are pentru această disciplină.

„Secretul reușitei mele este bazat pe faptul că iubesc ceea ce fac, iar în acest fel nu depun efort ci suflet în ceea ce scriu, pentru că mereu am simțit că am o conexiune specială cu limba română, că aceasta mă atrage pentru a-i cunoaște tainele. Locul întâi la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română reflectă roadele muncii și ale pasiunii mele pentru această disciplină, care, odată descoperită mi-a deschis noi oportunități. Încă de mică am participat la multe concursuri și olimpiade, iar rezultatele de pe parcursul anilor m-au ambiționat să evoluez și să-mi depășesc limitele.


Susținerea părinților și a doamnei profesoare, Cosmina Mircea, mi-au oferit motivația necesară pentru a avea încredere în mine și pentru a demonstra capacitățile pe care le dețin, de aceea le sunt recunoscătoare. Fiecare premiu câștigat este o nouă experiență, iar în viitor doresc să îmi perfecționez aptitudinile și să continui să particip la olimpiadele școlare. Sunt optimistă că la etapa națională voi da tot ce am mai bun pentru a-i face mândri pe cei din jur, dar cel mai mult pentru a fi eu împlinită”, a mărturisit eleva caporal Roxana Bizău.

Reușita Roxanei este întregită de celelalte premii și mențiuni obținute de colegele ei, care dovedesc din nou, competenţe lingvistice şi interculturale în limba română.

Premiul II
Eleva sergent Ionela Cătuna, clasa a XII-a – profesor coordonator Cosmina Mircea,
Eleva caporal Alexandra Petruțiu, clasa a X-a – profesor coordonator Teodora Dăncilă.

Premiul III
Eleva caporal Luana Enea, clasa a X-a – profesor coordonator Cosmina Mircea

Mențiune
Eleva Oana Furdui, clasa a IX-a – profesor coordonator Cosmina Mircea.

Felicitări tuturor elevilor și profesorilor îndrumători!
Roxana, îți dorim mult succes la faza națională a Olimpiadei de limba și literatura română!

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

Service camioane
Comments are closed.