Reîncep reprezentațiile Teatrului de Păpuși „Prichindel”

- Din Judet - ianuarie 10, 2022
alba
Distribuie

Teatrul de Păpuși „Prichindel” începe noul an cu proiecte care deja sunt cunoscute și apreciate de beneficiari, dar și cu proiecte noi, care, suntem convinși, vor fi pe placul publicului larg. Ce ne-am propus pentru acest nou an: spectacole atractive și educative, în premieră sau reluate, lecții de teatru, ateliere. Într-un cuvânt – DIVERSITATE CULTURALĂ.

Primele programe cu care dăm startul lui 2022 sunt CASA POVEȘTILOR și CARAVANA CU PĂPUȘI, cu proiectele: Ora de teatru (spectacole organizate pentru școli și grădinițe din municipiul Alba Iulia), La teatru cu familia și prietenii, Vin artiștii! și Lecția de teatru (organizate pentru școli și grădinițe din județ). Sunt proiectele dragi nouă, dar și celor care vin în sala de spectacol pentru a se bucura, pentru a învăța, pentru a aplauda: copii, părinți, bunici.

De asemenea, vom sărbători, împreună cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Consiliul Județean Alba, Ziua Culturii Naționale, o zi importantă pentru noi ca români, ca oameni de cultură.

Programul zilei de 15 ianuarie este următorul:

Galeria de artă a Centrului de Cultură ,,Augustin Bena”

Expoziția de grafică ,,UNIVERS EMINESCIAN”

Expoziția de pictură ,,JOCUL CULORILOR”

expun cursanții clasei de arte plastice (grafică și pictură) din cadrul CCAB, coordonator Ioana Raica

Expoziție permanentă în perioada: 15 – 30 ianuarie 2022

Spațiul expozițional urban al Centrului de Cultură ,,Augustin Bena”

Expoziția de artă fotografică PRIN OCHII CĂRȚII

expun cursanții clasei de artă fotografică din cadrul CCAB, coordonator Vasile Sârb

Expoziție permanentă în perioada: 15 – 30 ianuarie 2022

orele 12:00

Sala 67 a Teatrului de Păpuși ,,Prichindel” Alba Iulia

Spectacolul ,,CRĂIASA ZĂPEZII”, după Hans Christian Andersen

Adaptarea și regia: Oana Leahu

Scenografia: Hristina Nedeva – Mladenovic

Muzica: Cári Tibor

SPECTACOL CU PUBLIC, cu respectarea măsurilor organizatorice și sanitare

orele 18:00

Sala 67 a Teatrului de Păpuși ,,Prichindel” Alba Iulia

RECITAL DE LIED

Lorena Puican – soprană

Péter Kolcsár – pian

În program lucrări din creația universală de lied a compozitorilor: Tiberiu Brediceanu, Felicea Donceanu, Eduard Caudella, Marțian Negrea, Frédéric Chopin, Franz Schubert, Sergei Rachmaninoff, Gabriel Fauré, Francis Poulenc, RichardStrauss.

RECITAL CU PUBLIC, cu respectarea măsurilor organizatorice și sanitare

orele 19:30

Transmisiune online de la Centrul Cultural ,,Castel Sâncrai”

RECITAL CAMERAL LA PALAT

Orchestra de cameră a Județului Alba

Soliști:

Alexandru Pal – nai

Dan Liviu Cernat – vioară

În program lucrări din creația compozitorilor: Ciprian Porumbescu, George Enescu, Béla Bartók și Alexandru Pal.

Biletele pentru spectacolele „Crăiasa Zăpezii” din 15 ianuarie și „Regele supărat pe clovn” din 29 ianuarie pot fi achiziționate de la sediul teatrului, de luni până vineri, între orele 9:00 și 14:00.

Prețul biletelor este:

  • preșcolari, școlari și elevi – 7 lei;
  • studenți și pensionari – 15 lei;
  • adulți – 28 lei.

Vă reamintim: organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00 şi cu purtarea măştii de protecţie în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori, iar peste 1/1.000 cu participarea până la 30%. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Service camioane
Comments are closed.