Recomandările poliției pentru o călătorie sigură pe drumurile județului

- Din Judet - noiembrie 25, 2022
Distribuie

Pe arterele rutiere din județul Alba nu sunt probleme deosebite generate de precipitațiile căzute în ultimele ore. Pentru o călătorie în siguranță, în contextul precipitațiilor căzute în ultimele ore, Inspectoratul de Poliție Județean Alba vine în întâmpinarea conducătorilor auto cu câteva recomandări utilei siguranței lor:

Înainte de a pleca la drum, interesați-vă cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgeți și echipați-vă autovehiculul corespunzător!

În condiții dificile de trafic, circulați cu viteză redusă, păstrați distanța de siguranță în mers, pentru a putea opri în timp util și nu vă angajați în depășiri riscante!

Pe timp de ploaie sau ninsoare, utilizați luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, și pe cele de ceață, în cazul apariției acestui fenomen!

Evitați acționarea bruscă a mecanismelor de direcție și de frânare ale autovehiculului, pentru evitarea derapajelor necontrolate!

Nu uitați că sunteți obligați să vă echipați autovehiculele cu anvelope de iarnă, atunci când circulați pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!

Asigurați-vă că instalațiile de dezaburire ale autovehiculului funcționează! Pe timpul deplasării, atât parbrizul cât și geamurile laterale ale autovehiculului trebuie menținute curate, pentru o mai bună vizibilitate!

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie așezate la o distanță mai mare de autovehicul, decât în condiții normale!

În condițiile unui trafic aglomerat, precipitațiile pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstrați-vă calmul și nu blocați intersecțiile!

Service camioane
Comments are closed.