Recomandări utile ale medicilor specialişti pentru masa de Paşti

- Pe Surse - mai 1, 2021
masa
Distribuie

Ministerul Sănătăţii a formulat o serie de recomandări ale medicilor specialişti în sănătate publică în ceea ce priveşte masa pentru sărbătorile Pascale.

Aceştia au atras atenţia mai ales asupra consumului de alimente bogate în grăsimi, după perioada de post, care pot predispune la probleme digestive.

Persoanele care suferă de afecţiuni digestive, ulcere, gastrite sau afecţiuni hepatice precum şi bolnavii de diabet trebuie să fie mai atenţi la alimentaţie şi să urmeze şi tratamentul prescris de medicii specialişti.

De asemenea persoanele care au ţinut Postul Paştelui trebuie să facă o trecere treptată spre alimentele care conţin carne.

Recomandările medicilor pentru masa de sărbători 

Carnea şi preparatele din carne de miel trebuie achiziţionate de la comercianţii autorizaţi care pot face dovada controlului sanitar-veterinat al produselor.

Alimentele tradiţionale trebuie consumate cu moderaţie.

De la masa de Paşte nu trebuie să lipsească nici legumele, fructele şi produsele lactate.

Consumul excesiv de alcool poate cauza probleme medicale serioase şi se recomandă moderaţie.

De asemenea, medicii specialişti atrag atenţia că activitatea fizică este foarte importantă şi în zilele de sărbătoare, la fel ca şi hidratarea corespunzătoare.

Service camioane
Comments are closed.