Pe Surse

Răspuns pentru Gabriel Pleșa, venit dupa dreptul la replică, pentru petiția inițiată de Daniel Zdrânc.

Scris de:Redactie HITFM

Data:

23 August 2022

Domnule primar, vă pierdeți în detalii iar terenurile de sport stau cu lacătul pus!

Curtea Constituțională a obiectat asupra unui proiect de lege care urma să producă efecte și nu asupra unei legi existente ale căror prevederi nu corespund Constituției. Astfel, în lipsa unui act normativ, care să interzică expres accesul elevilor în curtea școlii în afara orelor de program, accesul gratuit este posibil.

Ați afirmat cu entuziasm în campania electorală că o să “aduceți legea în Primărie”: Potrivit art. 300, alin. (1), li. a), teza a doua din Codul administrativ, UAT( Primăria) stabilește conținutul și LIMITELE dreptului de administrare.

Așadar UAT poate dispune expres prin HCL ca terenurile sportive precum și orice spatiu școlar să rămână deschise și gratuite după programul scolar.

De ce nu uzitați de legile aflate în vigoare și invocați o obiecție asupra a ceva care nu a produs efecte niciodată?

Haideți, totuși, să evadăm din veșnicul “nu se poate”!

Potrivit art. 112, alin. (2) și alin. (9) din Legea Educației naționale nr. 1 / 2011, terenurile școlare de sport, la fel ca toată baza sportiva școlară, sunt bunuri aflate în domeniul public al unității administrativ teritoriale. Chiar art. (6), alin. (9) din legea nr. 69 din 28 aprilie 2000 a educaţiei fizice şi sportului spune, cu referire directă la activitatea sportivă din unităţile şi instituţiile de învăţământ, că bazele şi instalaţiile sportive proprii pot fi puse la dispoziţie, gratuit sau cu plată, comunităţilor locale, persoanelor fizice sau juridice interesate, cu obligaţia respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ şi ale cluburilor sportive şcolare şi universitare.

La începutul anilor 2000, terenurile de sport ale școlilor erau pline! Așa trebuie să fie și astăzi dacă dorim cu adevărat binele copiilor noștri!

Cu respect, Daniel Zdrânc.

Sursa: https://www.facebook.com/DanielZDRANC

Petiție: https://www.petitieonline.com/petitieluatilacataluldepescoliledinalbaiulia

Drept la replică: https://www.hitfm.ro/stiri-alba/gabriel-plesa-drept-la-replica-petitie-daniel-zdranc/23/08/2022/

The post Răspuns pentru Gabriel Pleșa, venit dupa dreptul la replică, pentru petiția inițiată de Daniel Zdrânc. appeared first on Radio Hit FM.

COMENTEZI?

Generated by Feedzy