Radu Tuhuț: Amenajarea unei noi pârtii de schi în Apuseni este un obiectiv de interes național pe care Guvernul trebuie să îl sprijine

- Politice - martie 2, 2021
alba
Distribuie

Amenajarea unei noi pârtii de schi în Apuseni, aproape de cele două din Arieșeni, este un obiectiv de interes național, nu doar județean, care ar contribui decisiv la revitalizarea turismului în una dintre cele mai frumoase zone montane din România, afirmă președintele interimar al PSD Alba, deputatul Radu-Marcel Tuhuț.

”Zona Munților Apuseni este frecventată atât în sezonul rece, pentru practicarea sporturilor de iarnă, cât și în sezonul cald, pentru drumeții și vizitarea obiectivelor turistice. Aerul curat, peisajul și ospitalitatea fac atractivă zona indiferent de anotimp. Foarte mulți localnici își reîntregesc veniturile prin închirierea spațiilor de cazare pe care le dețin.

Am depus un amendament asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021 pentru amenajarea unei noi pârtii de schi, cu sistem de urcare și telecabină, în arealul Munților Apuseni, județul Alba.

Am fundamentat necesitatea investiției pentru revigorarea turismului și voi depune acest amendament asupra legii bugetului de stat și în următorii ani până când decidenții vor înțelege necesitatea ei și vom obține un răspuns favorabil.

O asemenea investiție ar fi atât în folosul turiștilor, care s-ar putea bucura mai mult de schi, cât și pentru proprietarii unităților de cazare, respectiv pentru localnicii care sunt în căutarea unui loc de muncă.

Nu este singurul amendament pe care l-am depus pentru Munții Apuseni. Altele două vizează continuarea reabilitării drumurilor naționale, DN 74, DN 74 A și DN 75, respectiv dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale către consumatorul final. De asemenea, am susținut la nivel guvernamental necesitățile investiționale și din alte zone ale județului, precum Valea Sebeșului și pentru localități din zona orașelor Alba Iulia, Cugir, Teiuș sau Ocna Mureș”, a explicat Radu-Marcel Tuhuț.

Service camioane
Comments are closed.