Proiectul național „Abilități pentru acțiune”, implementat în liceele din Alba

- Din Judet - noiembrie 11, 2022
Distribuie

În perioada 3 – 10 noiembrie 2022 reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Alba au realizat primele activități din proiectul național „Abilități pentru acțiune”, în cadrul Liceului Teoretic Teiuș, Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud și Liceului Tehnologic Sebeș.

Proiectul se adresează elevilor din învățământul liceal, presupune opt activități cu aceeași clasă și are o abordare complexă pentru prevenirea consumului de droguri, favorizând factorii de protecție ai elevilor, prin dezvoltarea unei conexiuni puternice cu școala, implicarea părinților în viața copiilor și dobândirea cunoștințelor și abilităților necesare în luarea unor decizii sănătoase atunci când sunt presați să consume droguri.

Specialiştii CPECA Alba își propun dezvoltarea în rândul celor 75 de elevi participanți în cadrul proiectului a unor abilităţi sociale și emoționale, necesare luării deciziilor informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de droguri, totodată urmărind creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a părinţilor cu privire la importanţa factorilor de risc şi de protecţie familiali privind consumul de droguri.

Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba

Service camioane
Comments are closed.