Proiect susținut de PSD: ONG-urile care fac donații și investesc în spitale își pot recupera TVA-ul

- Din Judet - martie 17, 2023
Distribuie

PSD îi respectă și îi susține pe toți cei care fac lucruri bune pentru societate.

În acest sens, Partidul Social Democrat tocmai a promovat un proiect de lege prin care fundațiile își pot recupera taxa pe valoare adăugată, la fel ca un investitor privat. 

Este un gest de normalitate în beneficiul public pentru că lasă mai multe resurse la dispoziția fundațiilor serioase, care se implică, de exemplu, în construcția unor secții de spital, sau dotarea cu echipamente medicale. 

În esență proiectul de lege prevede că toate ONG-urile care fac donații și investesc în spitale, pentru dotări și renovări, își pot deduce TVA-ul. Acești bani nu rămân în buzunarele lor ci îi pot reinvesti în alte proiecte bune pentru oameni. 

În urma adoptării acestui proiect de lege, Codin Maticiuc, inițiator al proiectului „Spitale publice din bani privați”, a apreciat implicarea președintelui PSD, Marcel Ciolacu și a deputatului Alfred Simonis – liderul grupului PSD din Camera Deputaților, dar și munca depusă pentru ca această inițiativă să devină realitate. 

Această inițiativă reprezintă un pas spre normalitate și un semn de apreciere pentru toate lucrurile bune pe care le fac fundațiile, prin propriile forțe, pentru români. Partidul Social Democrat demonstrează, încă o dată, că este alături de români și de toți cei care fac lucruri bune pentru România! 

Radu Cristian, purtător de cuvânt al PSD Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.