Primăria Alba Iulia a început lucrările de marcaj pentru locurile rezidențiale de parcare

- Administratie - martie 13, 2023
Distribuie

Primăria Alba Iulia a început lucrările de marcaj pentru locurile rezidențiale de parcare din Alba Iulia

De azi, echipele din teren au demarat lucrările în cartierul Anghel Saligny, unde există în jur de 300 de locuri de parcare. Estimez că durata de execuție este de câteva zile. Ulterior, în baza unui grafic stabilit de administrația locală, pe care îl voi comunica și aici, vom continua și în restul zonelor din oraș.

Precizez că, la nivelul municipiului Alba Iulia, sunt aproape 10.000 de locuri rezidențiale de parcare, mai precis 9591. Așadar, volumul de muncă este ridicat, însă dau asigurări că se va lucra într-un ritm susținut. De asemenea, aduc la cunoștință faptul că Poliția Locală va sprijini acțiunile de marcaj, prin înștiințări scrise și montarea unor benzi care să păstreze perimetrele de parcare libere.

Le mulțumesc celor care și-au păstrat curat locul de parcare, lucru stipulat, de altfel, ca fiind obligatoriu, în baza regulamentului aprobat și a contractului pe care l-au încheiat cu municipalitatea.

Emil Antoniu Popescu – viceprimar al municipiului Alba Iulia

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.