Președintele interimar al PSD Alba, deputatul Radu-Marcel Tuhuț, și-a deschis birou parlamentar în Capitala „Țării Moților”

- Politice - mai 24, 2021
psd
Distribuie

Președintele interimar al PSD Alba, deputatul Radu-Marcel Tuhuț, și-a deschis birou parlamentar la Câmpeni, cu scopul a fi mai aproape de oamenii din Munții Apuseni și din dorința de a cunoaște mai bine necesitățile lor, pe care le va duce în Parlamentul României și va face tot posibilul să le soluționeze.

„Biroul meu de lucru a fost și va rămâne, mereu, în teren, alături de oameni, în slujba cărora mă aflu. Deschiderea unui cabinet parlamentar în Munții Apuseni, la Câmpeni, este, pe lângă o responsabilitate morală, o consecință a dorinței mele de a fi în permanentă legătură cu toți cei care au nevoie de sprijinul nostru și vor să ni se adreseze. Îi asigur pe toți locuitorii județului Alba care au nevoie de sprijin parlamentar că nu sunt singuri, problemele pe care mi le vor prezenta nu vor rămâne necunoscute, ci vor ajunge în Parlamentul României, iar eu voi depune toate eforturile necesare pentru soluționarea lor”, a spus deputatul Radu Marcel Tuhuț.

La inaugurarea biroului parlamentar au participat europarlamentarul Victor Negrescu, senatorul Călin Matieș, aleși locali și membri PSD.    

Acesta este situat pe str. Moților, nr. 77, în clădirea în care se află și sediul organizației locale a PSD Câmpeni. Audiențe au loc de luni până vineri, între orele 10.00 – 11.00. În perioada în care există activitate parlamentară, acestea vor fi asigurate de către Ilie Călin Bodea, consilierul deputatului Radu-Marcel Tuhuț.

Fost primar al comunei Ciuruleasa, Radu Marcel Tuhuț se află la primul mandat de parlamentar. Din decembrie și până în prezent, a depus zeci de interpelări și întrebări parlamentare, a inițiat propuneri legislative și amendamente la legi, a solicitat și fundamentat suplimentarea fondurilor pentru județul Alba și pentru administrațiile locale.

Referitor la Munții Apuseni, acesta a continuat demersurile de introducere a gazului metan, începute în perioada în care a fost primar, a cerut continuarea asfaltării drumurilor naționale și sprijinirea instituțiilor de învățământ, respectiv a spitalelor. De asemenea, a intervenit pentru respectarea drepturilor agricultorilor, crescătorilor de animale. A solicitat sprijinirea mediului privat afectat de pandemie.  

Recent, deputatul de Alba a depus un amendament asupra asupra proiectului de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Apuseni și Rezervația Biosferei „Delta Dunării” pentru acordarea unei reduceri de 50% pentru lemnele necesare încălzirii locuințelor din Munții Apuseni, în contextul în care oamenii de aici nu beneficiază de gaz metan. Dacă amendamentul va fi respins, Radu Marcel Tuhuț va iniția un proiect de lege pentru acordarea acestei facilități și va cere sprijin tuturor parlamentarilor din din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad, pe teritoriile cărora se află Munții Apuseni.

Service camioane
Comments are closed.