Peste 100 de percheziții domiciliare efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice, în dosare de infracțiuni economice

- Stirile Zilei - iunie 10, 2021
alba
Distribuie

În dimineața zilei de 10 iunie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 45 de percheziții domiciliare (12 în București, 8 în Buzău, 2 în Ilfov, 2 în Timiș și câte una în Argeș, Arad, Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Suceava, Sibiu, Vâlcea) și au pus în executare 7 mandate de aducere.

Activitățile sunt derulate într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind infracțiuni de evaziune fiscală, spălarea banilor, exercitarea fără drept a unei profesii, vătămare corporală și fals intelectual.

Tot joi, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Olt au efectuat 32 de percheziții domiciliare (20 în Argeș, 4 în Vâlcea, 3 în Gorj și câte una în Alba, București, Brașov, Mehedinți, Olt) și au pus în executare 5 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală.

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea efectuează 13 percheziții domiciliare (toate în județul Vrancea) și pune în executare 4 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiuni de contrabandă cu țigarete.

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava efectuează, în județul Suceava, 10 percheziții domiciliare și pune în executare 5 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiuni de contrabandă cu țigarete.

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov efectuează 4 percheziții domiciliare, în județul Ilfov, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală.

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș efectuează 3 percheziții domiciliare în județul Maramureș, într-un dosar penal privind infracțiuni de contrabandă cu țigarete.

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Alba efectuează 2 percheziții domiciliare, în județul Alba și municipiul București, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală.

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui efectuează 2 percheziții domiciliare în județul Vaslui, într-un dosar penal privind infracțiuni de contrabandă cu țigarete.

La activități, participă polițiști specializați în investigarea criminalității economice, de investigații criminale precum și specialiști criminaliști și echipe de luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale.

Service camioane
Comments are closed.