Noi avertizări meteorologice

- Administratie - iunie 3, 2023
Distribuie

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru intervalulul 3 iunie, ora 11.00 – 4 iunie, ora 06.00.

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Oltenia, sudul Banatului, vestul și nord-vestul Munteniei, Dobrogea și în vestul și sud-vestul Transilvaniei. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp. Pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (3 spre 4 iunie) aria acestor fenomene se va restrânge spre sud-vestul teritoriului.

Notă: Astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni, iar în Moldova și în jumătatea estică a Munteniei temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50-60 km/h.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 3 iunie, ora 12.00 – 3 iunie, ora 22.00
Fenomene vizate: averse torențiale
Zone afectate: județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Dâmbovița și Prahova

În județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și în zona de munte a județelor Caraș – Severin, Hunedoara, Dâmbovița și Prahova, vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 40-50 l/mp și izolat de peste 70-80 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1-3 ore).

Service camioane
Comments are closed.