Noaptea de Înviere la Catedrala ortodoxă din Alba Iulia

- Actualitate - mai 5, 2024
Distribuie

În Duminica Sfintelor Paști, zi în care creștinii dreptslăvitori prăznuiesc Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din vechea Cetate a Bălgradului. Începând cu ora 0.00, pe esplanada special amenajată în fața locașului de cult, Ierarhul nostru, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Utreniei Sfintei Învieri și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a mii de credincioși albaiulieni. În continuare, de la ora 1.15, Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala arhiepiscopală. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfânta Treime”, condusă de părintele diacon Cosmin Baciu.

În cuvântul rostit la finalul slujbei Utreniei Sfintei Învieri, Arhipăstorul nostru a spus:

„Jertfa supremă a lui Hristos a reparat greșeala strămoșului Adam, iar sângele Lui vărsat pe Golgota a îmbibat pământul, dând lumii o viață nouă, triumfătoare asupra morții. Pentru acest motiv, noi, fii ai Tatălui ceresc și fii ai Învierii, putem exclama cu Sfântul Ioan Gură de Aur: «Înviat-a Hristos și îngerii se bucură. Înviat-a Hristos și iadul se cutremură. Înviat-a Hristos și viața stăpânește». Oricare ar fi încercările, amărăciunile și suferințele pe care le întâlnim în calea vieții, noi trebuie să fim convinși că Iisus, «Soarele dreptății», Se strecoară prin rănile noastre și ne sfințește viața, înțelege problemele noastre și le rezolvă. Mai presus de toate, eliberați fiind de moarte, noi înaintăm prin moarte spre veșnicie, unde ne așteaptă Hristos Cel înviat, Care ne spune, chiar în această noapte, răspicat: «Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul. Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă. Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi». Cu o astfel de certitudine să ne întoarcem la casele noastre și, în aceste zile luminoase, să serbăm cu bucurie Paștile cele sfințite, Paștile Domnului care ne-au deschis nouă ușile Raiului”. (comunicat Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia)

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.