Miting SANITAS la Alba Iulia! Scandări pentru salarii și pacienți

- Social - ianuarie 12, 2021
Distribuie

Aproximativ 100 de membri ai Sindicatului Județean Sanitas Alba au pichetat marți, timp de o oră, Prefectura Alba în semn de protest față de adoptarea OUG 226/2020 care îngheață veniturile angajaților din sănătate și asistență socială.

“Demisia!”, “Mincinoșii”, dar și alte scandări, inclusiv la adresa parlamentarilor de Alba au fost auzite minute în șir de la cei care s-au strâns la acest protest anunțat de Federația Sanitas încă de zilele trecute. Sindicaliștii au întrebat retoric unde sunt acum toți parlamentarii județului Alba, care promiteau la unison cu doar câteva săptămâni în urmă că vor fi mereu alături de oameni.

Nu au scăpat de huiduieli nici prefectul județului Alba sau alți angajați ai Prefecturii care mai apăreau din când în când pe la geamurile instituției.

Organele Poliției și Jandarmeriei Alba au fost și ele prezente, însă acțiunea a fost una pașnică, fără a necesita intervenția acestora. Angajați de la UPU Alba Iulia, de la mai multe spitale din județ, infirmiere, brancardieri și asistenți sociali au fost prezenți în încercarea de a trage un semnal de alarmă.

Principalele revendicări care au făcut și nota unui memoriu transmis prefectului județului Alba (Nicolae Albu) sunt următoarele:

1. Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul aplicării creșterilor salariale prevăzute de lege pentru anul 2021 pentru salariații din sănătate și asistență socială. „Facem precizarea că această măsură este valabilă doar pentru infirmiere, asistenți  sociali, educatori, îngrijitoare, brancardieri, personal tehnic-administrativ, liftiere, șoferi, etc. deoarece medicii, asistenții și alte categorii profesioniste au beneficiat de majorarea la maximul din grilă încă din 01.03.2018 respectiv 01.07.2020”, au transmis reprezentanții SANITAS Alba.

2. Stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de bază aflat în piață; aceleași categorii defavorizate de la punctul 1 au sporurile de condiții de muncă raportate la salariul din 2018, fiind de două ori discriminate.

3. Acordarea stimulentului de risc salariaților din asistența socială și personalului din unitățile sanitare, finanțat de Ministerul Sănătății.

Manifestanții s-au plâns și cu privire la condițiile din spitale, mai multe infirmiere plângând că pe secțiile COVID pacienții nu primesc tot ce au nevoie: “lipsesc cearceafurile pentru paturi care ar trebui schimbate zilnic. Nu am avut nici combinezoane și nici acum nu avem. Ni se dau cu porția! Stai 8-10-12 ore cu același combinezon. Nu poți să bei un pahar cu apă sau să mergi la baie, că practic îți trebuie alt echipament de protecție. Dar ai doar unul pe zi. Și stăm pe secție de COVID. Urlă săracii pacienți după ajutor și nu ne lasă să ne ducem la ei, că nu avem apoi alte echipamente să ne putem schimba. Limitați la maxim timpul cât stați lângă pacienți. Asta ni se spune mereu”, ne-a declarat una dintre infirmierele prezente la protest.

Sindicaliștii au precizat că toate aceste acțiuni vor continua și pe mai departe și se va putea ajunge și la greva generală dacă revendicările lor nu vor fi luate în seamă. Precizăm că acțiuni similare celei de la Alba Iulia au avut loc astăzi, în același interval orar 12.00-13.00, în toate județele din țară.  

Service camioane
Comments are closed.