Marius Hațegan, secretar general PNL Alba: Sâmbătă și duminică, la Blaj vor fi prezentate cele două moțiuni candidate la Congresul PNL

- Politice - august 30, 2021
alba
Distribuie

La nivelul filialei Alba a Partidului Național Liberal a fost convocat Colegiul Director Județean, pentru prezentarea celor două moțiuni cu care candidează Ludovic Orban şi Florin Cîţu la Congresul din data de 25 septembrie.

Astfel, sâmbătă, 4 septembrie 2021, cu începere de la ora 11.00, la Palatul Cultural din Municipiul Blaj va avea loc prezentarea moțiunii „PNL – Forța Dreptei” a domnului Ludovic Orban, iar duminică, 5 septembrie 2021, cu începere de la ora 18.00, va avea loc prezentarea moțiunii „România Liberală” a domnului Florin Cîțu, la aceeași locație.

Ulterior, în data de 10 septembrie 2021, cu începere de la ora 17.00, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Municipiul Sebeș se va întruni forul județean de decizie, în conformitate cu prevederile Statutului PNL, pentru a se pronunța, prin vot secret, pentru susținerea uneia sau a ambelor moțiuni.

În conformitate cu Regulamentul privind organizarea, desfășurarea și conducerea activității organizațiilor locale și județene, Colegiul Director Județean este organismul de conducere a activității partidului la nivel județean, în perioada dintre reuniunile CCJ. CDJ este format din membrii Biroului Politic Județean, președinții organizațiilor locale de pe raza județului, primarii, viceprimarii municipiului reședință de județ și vicepreședinții Consiliului Județean – membri ai PNL.

Service camioane
Comments are closed.