Marius Hațegan s-a retras din funcția de președinte al PNL Alba Iulia

- Din Judet - decembrie 12, 2023
Distribuie

După revenirea spectaculoasă a primarului Gabriel Pleșa în PNL, lucrurile nu puteau rămâne statice în partidele din județul Alba.

Printre victime se numără Marius Hațegan care a demisionat din funcția de PNL Alba Iulia. În acest fel, Hațegan anunță că nu-l mai interesează statutul de candidat liberal pentru Primăria Alba Iulia în 2024, loc lăsat liber pentru fostul primar USR-ist Gabriel Pleșa, revenit în PNL.

„Sunt destui care se vor grăbi să felicite sau să dezaprobe cele mai recente schimbări de pe scena politică locală. Mulți, în funcție de cum îi poartă momentul, în amontele sau avalul preferințelor. E lucrul cel mai puțin important în agenda cetățeanului.

Personal, aleg să rămân ce am fost mereu. Un om simplu și sincer. Le mulțumesc tuturor albaiulienilor pe care i-am întâlnit sau nu, celor care și-au manifestat susținerea față de candidatura mea, dar și celor care au preferat altceva. E limpede că în lumina recentelor decizii de la nivel intern, din PNL, optez pentru ceea ce onoarea impune, mă retrag din funcția de președinte al PNL Alba Iulia. Biroul meu, de la Consiliul Județean Alba, va rămâne mereu deschis, atâta timp cât voi ocupa o funcție publică. Iar seriozitatea și implicarea mea vor rămâne aceleași, oriunde, în acest județ, oricând și oricât va fi nevoie. Multă sănătate tuturor!”, scrie Marius Hațegan pe facebook.

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.