La 10.000 de semnături strânse pentru scăderea tarifelor la apă, PNL Alba nu mai rezistă presiunii și vandalizează corturile PSD

- Administratie - martie 11, 2024
Distribuie

La 10.000 de semnături strânse pentru scăderea tarifelor la apă potabilă și canalizare, PNL Alba nu mai rezistă presiunii venite din partea cetățenilor și reacționează necontrolat, vandalizând corturile instalate PSD la Alba Iulia. O parte laterală a celor două corturi ale PSD, amplasate în Centru și Cetate, pe care era inscripționat mesajul ”PNL te arde la buzunar cu prețul la apă și canalizare”, a fost desfăcută și furată.

Ceea ce, probabil, nu știu cei care au săvârșit respectiva faptă este că zonele în care sunt instalate corturile PSD sunt supravegheate audio-video. PSD Alba a depus plângere, iar poliția cercetează cazul. PSD Alba este dispus să își retragă plângerea dacă PNL Alba ascultă vocea cetățenilor și reduce tarifele la apă potabilă și canalizare.

Corturile PSD Alba, de strângere de semnături pentru scăderea tarifelor la apă și canalizare, au fost amplasate cu autorizație din partea primăriei Alba Iulia și cu achitarea taxei aferente. Am realizat aceste demersuri deoarece PNL nu a luat în considerare măsurile PSD de reducere a tarifelor la utilități.

Înainte de a începe această campanie democratică, ce are singurul scop de a determina autoritățile conduse de PNL să scadă tarifele, am explicat de ce Ion Dumitrel – președintele CJ Alba, Ștefan Bardan – director general al APA CTTA Alba și Dorin Nistor – președinte al Asociației APA Alba, sunt vinovați de prețurile nesimțite la apă și canalizare. Acestea au crescut în fiecare an din 2017 și până în prezent și, potrivit strategiei de tarifare elaborate de PNL, vor crește până în 2028.

Apa și canalizarea în Alba Iulia (14,15 lei/mc fără TVA) a ajuns să fie mai scumpă decât la București (8,95 lei/mc), Cluj Napoca (10,55 lei/mc) sau Sibiu (9,01 lei/mc). Încercările de intimidare ale PNL Alba nu ne afectează deloc ci ne motivează și ne fac mai hotărâți și determinați să ne atingem obiectivul: acela de a oferi tarife corecte la apă și canalizare, respectiv servicii corespunzătoare.

PSD Alba va lupta în continuare pentru ca locuitorii din Alba să primească facturi decente!

PSD Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.