marți, iunie 24, 2025

Top 5 Stiri

Postari recente

Kronospan continuă să susțină performanța în educație prin programul „Bursa de Excelență” dedicat elevilor din Sebeș

Sebeș, iunie 2025 – Kronospan Trading își reafirmă angajamentul față de educație și comunitate prin continuarea
programului „Bursa de Excelență Kronospan”, destinat elevilor cu rezultate școlare remarcabile.
Față de ediția precedentă, programul a fost extins prin acordarea a două burse suplimentare, ajungând la un total de
14 burse repartizate în mod egal între ciclul gimnazial și liceal. Pentru anul 2025, valoarea totală a burselor a fost de
24.000 lei.
În urma selecției realizate de comisia dedicată, conform regulamentului oficial, elevii care au beneficiat de burse în
acest an provin din cinci unități de învățământ din municipiul Sebeș: Colegiul Național „Lucian Blaga”, Liceul German
Sebeș, Liceul Tehnologic Sebeș, Școala Nr. 2 Sebeș, Școala Gimnazială Petrești.
„Suntem mândri să sprijinim performanța tinerilor din Sebeș. Educația este una dintre direcțiile noastre prioritare în
politica de responsabilitate socială, iar prin aceste burse dorim să oferim un sprijin concret elevilor care se remarcă
prin muncă și rezultate deosebite.”
— Oana Bodea, Director General Kronospan Trading
Kronospan mulțumește tuturor profesorilor și îndrumătorilor care, cu profesionalism și dedicare, contribuie la
formarea specialiștilor de mâine. Prin efortul lor constant, România continuă să crească generații capabile să
contribuie la dezvoltarea producției locale și a industriei naționale.
În linie cu valorile sale, Kronospan se implică activ în susținerea învățământului prin burse, programe de practică,
parteneriate educaționale și inițiative desfășurate prin Fundația Kronospan

Service camioane
Distribuie

Popular Articles

Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU