Klaus Iohannis: Actuala clasă politică are responsabilitatea de a accelera reformele esenţiale

- Politice - ianuarie 28, 2021
Distribuie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că preocupările Guvernului şi ale Parlamentului trebuie să vizeze reformarea unor sectoare cheie precum Sănătatea, Educaţia, Transporturile, dar şi interacţiunea dintre stat şi cetăţean, evidenţiind că este nevoie de „unitatea” partenerilor de coaliţie şi de hotărârea lor în a lua deciziile corecte, chiar dacă unele dintre acestea sunt dificile.

„România se află la începutul unui drum, un drum al reformelor importante în marile sisteme publice, al investiţiilor şi al accesării fondurilor europene. Preocupările actuale ale Guvernului şi ale Parlamentului pentru reforme şi investiţii trebuie transpuse cât mai curând în propuneri concrete, care să vizeze reformarea unor sectoare cheie, în domenii precum Sănătatea, Educaţia, Transporturile, dar şi în planul interacţiunii dintre stat şi cetăţean. Prea mult timp în ultimele trei decenii s-a bătut pasul pe loc, prea multe oportunităţi au fost ratate, lucruri care au încetinit sau chiar compromis iremediabil marile proiecte de dezvoltare a României. Actuala clasă politică are deopotrivă şansa şi responsabilitatea de a accelera reformele esenţiale în beneficiul tuturor românilor”, a spus şeful statului, la recepţia de Anul Nou a Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, care a avut loc în format de videoconferinţă.

Potrivit lui Iohannis, prognozele indică faptul că România va beneficia de o creştere de 4,3% în acest an, un procent „destul de bun”, în contextul actual.

Şeful statului a precizat că România se confruntă, în continuare, cu spectrul dezechilibrelor economice, faţă de care trebuie găsite soluţii sustenabile.

„Sunt esenţiale consolidarea situaţiei finanţelor publice, precum şi aplicarea de politici de susţinere a creşterii competitivităţii, cu accent special pe creşterea exporturilor şi atragerea de investiţii pe termen lung. Trebuie să fim conştienţi că evoluţiile economice din perioada următoare vor fi direct influenţate de ritmul şi succesul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, atât la nivel european, cât şi naţional. De noi toţi depinde revenirea la normalitate, în condiţii de siguranţă sanitară”, a subliniat Klaus Iohannis.

El a afirmat că mediul de afaceri trebuie să rămână un partener deosebit de important al statului român.

„Nu poate fi imaginată dezvoltarea României fără o simbioză public-privat, fără o colaborare corectă, bazată pe implicare, respect şi transparenţă decizională”, a arătat preşedintele.

Şeful statului a menţionat că, în 2020, „buna comunicare” dintre mediul de afaceri şi Guvern a dus la adoptarea de măsuri economice adecvate, atât la debutul crizei sanitare, cât şi ulterior, iar multe dintre efectele pozitive ale acestor măsuri continuă şi în prezent. El a dat drept exemplu schema Kurzarbeit, schema IMM Invest, schema de garanţii pentru întreprinderi mari, care urmează să producă în lunile următoare efectele „aşteptate”.

Preşedintele a mai spus că încă persistă necesitatea clarificării unor reglementări şi nevoia simplificării procedurilor pentru eficientizarea activităţii statului, în vederea sprijinirii efective a mediului privat, oamenii de afaceri aşteptând din partea Guvernului seriozitate şi eficienţă.

„Întârzierile care există încă în aplicarea unor soluţii sunt, totodată, semnale puternice pentru membrii coaliţiei de guvernare”, a susţinut Iohannis.

Conform şefului statului, companiile din România trebuie „să devină mai competitive pe plan regional, să îndrăznească să dezvolte proiecte de investiţii pe termen lung şi să investească în produse inovatoare, utilizând cele mai noi şi mai performante tehnologii”.

„Cu toţii ne dorim un mediu de afaceri partener, alături de care să putem conferi economiei viziune şi stabilitate. Acest obiectiv, vital în noul context economic şi geopolitic, poate fi realizat inclusiv prin îmbunătăţirea imaginii României, atât în interiorul, cât mai ales în exteriorul ţării. Marile companii pot promova, uneori mai eficient chiar decât autorităţile publice, avantajele unui mediu de business prietenos, regimul fiscal competitiv, produsele româneşti de calitate, atracţiile turistice deosebit de variate, resursele naturale neexploatate şi forţa de muncă bine pregătită. Numai lucrând împreună, prin efortul comun al autorităţilor statului şi al mediului de afaceri, putem atinge destinaţia drumului pe care România porneşte la început de an către reforma statului şi bunăstarea economică. Pentru a atinge aceste deziderate este nevoie, totodată, de unitatea partenerilor de coaliţie şi de hotărârea lor în a lua deciziile corecte, chiar dacă sunt şi decizii dificile”, a conchis preşedintele Klaus Iohannis. 

Service camioane
Comments are closed.