După mai bine de 16 ani de la prima reabilitare, jumătate din Poarta a II-a a Cetății Alba Carolina a fost deja restaurată și conservată. Lucrările, realizate de Grup Corint sub coordonarea directorului Danil Sabău, marchează o etapă importantă în protejarea unuia dintre cele mai reprezentative monumente ale orașului.
Pilastrul 1 și pilastrul 2 sunt finalizați, iar în această toamnă vom recepționa întreaga Poartă a II-a. În paralel, am început și la Poarta I, unde lucrările sunt avansate, iar anul viitor vom demara lucrările la Poarta a III-a, care necesită intervenții complexe a explicat Danil Sabău.
Poarta a III-a va presupune lucrări dificile: desfaceri, hidroizolații, ruperea capilarității, consolidări și intervenții de conservare. Cele mai complexe lucrări vor fi aici, dar sperăm ca în primăvara viitoare să putem începe, dacă finanțarea va continua.
Primarul municipiului Alba Iulia a subliniat importanța acestor investiții pentru păstrarea patrimoniului:
Mă bucur că reușim, după atâția ani, să facem lucrări de conservare. Dacă acestea s-ar fi făcut periodic, multe dintre degradări puteau fi evitate. E o lecție importantă: prevenția costă mai puțin decât restaurarea.
De asemenea, Danil Sabău a reamintit că deja în 2009, la recepția lucrărilor de la Poarta a II-a, proiectantul a propus un program de urmărire și întreținere periodică, însă acesta nu a fost respectat. „Rezultatul îl vedem acum pe pilastrul 3 și pe pilastrul 4”, a precizat directorul Grup Corint.
Lucrările actuale pun în valoare și bogata componentă artistică a cetății. Basoreliefurile din mitologie, statuile și decorațiunile de piatră se confruntă cu efectele poluării și ale factorilor atmosferici, care favorizează atacurile biologice asupra pietrei.
„Conservarea anuală este esențială pentru a prelungi viața monumentelor. Altfel, ajungem să cheltuim mult mai mult pe restaurare”, a punctat Sabău.
Cetatea Alba Carolina, rămâne un simbol unic în Transilvania, atât prin arhitectura sa militară, cât și prin încărcătura artistică a porților sale monumentale.



