Anunturi Publice

IPJ ALBA – POST DE OFIȚER SCOS LA CONCURS, PRIN ÎNCADRARE DIRECTĂ, ÎN SPECIALITATEA IT – SERVICIUL CRIMINALISTIC

1 Mins read

Inspectoratul de Poliție Județean Alba recrutează candidați pentru concursul organizat de Inspectoratul General al Poliției Române, în vederea ocupării unui post vacant de ofițer, specialitatea IT, la Serviciul Criminalistic – Centrul Teritorial de Examinare IT – Percheziții Informatice.

Persoanele care doresc să se înscrie, în vederea participării la concurs, pot să o facă până la data de 05.10.2021, inclusiv, în zilele nelucrătoare, iar în data de 05.10.2021 doar până la ora 16:00, on-line, prin transmitere la adresa de email andreea.otel@ab.politiaromana.ro a documentelor menționate în anunțul postat pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Candidații trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă (anterior aplicării celor 3 cicluri de tip Bologna) într-unul din următoarele profiluri/domenii/domenii de licență/specializări: electronic/inginerie electronică; știința/ingineria sistemelor și calculatoarelor; electric/inginerie electrică; informatică (cu toate specializările); matematică- informatică; cibernetică, statistică și informatică economică sau studii universitare absolvite cu diplomă de licență, ciclul I de studii în sistem Bologna, absolvite în domeniul de licență sau echivalentă, în unul din următoarele domenii de studii universitare de licență/domenii de licență/specializări: inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale, calculatoare și tehnologia informației; ingineria sistemelor, informatică industrială; inginerie electrică (numai specializările Inginerie electrică și calculatoare, Informatică aplicată în inginerie electrică): cibernetică, statistică și informatică economică; informatică; matematică-informatică; fizică- informatică; chimie- informatică.

Concursul va consta într-o probă scrisă, constând în rezolvarea unui test-grilă.

Condițiile generale de participare, tematica și bibliografia de concurs dar și alte precizări sunt cuprinse în anunțul de recrutare.

Reamintim faptul că, în această perioadă, Inspectoratul de Poliție Județean Alba recrutează candidați pentru ocuparea a 19 posturi de ofițeri și agenți de poliție, prin încadrare directă, din care 14 posturi de ofițeri de poliție și 5 posturi de agenți de poliție.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs https://ab.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

COMENTEZI?