Ioan Lazăr:”INCOMPETENTA UCIDE – dar ipocrizia și fariseismul vostru sunt la fel de nocive!”

- Politice - noiembrie 17, 2020
PRO
Distribuie

COMUNICAT DE PRESĂ

Am văzut cum PSD și USR s-au îngrămădit cu anunțuri prin care își suspendă campania electorală. Nu știu cum de au luat fața PNL-ului în cursa nebună de-a “fuga de răspundere”… Până mai ieri, culmea nesimțirii: PNL, PSD și USR umpleau internetul cu poze cu câte 8-10-20 de simpatizanți împărțind și lipind afișe, într-o sfidare a restricțiilor cum numai Orban a mai reușit să o facă la petrecerea din propriul lui birou. Brusc renunțați la campanie???

Și cu ce îi ajută pe oameni că voi nu mai faceți campanie acum ?? Ajută victimele și rudele lor cu ceva?! Îl ajută pe medicul erou care (la fix 5 ani după “Colectiv” și 10 ani de la moartea bebelușilor din Maternitatea Giulești) trebuie transportat în afara țării pentru îngrijiri medicale? Îi ajută pe bolnavii mutați forțat de la Piatra Neamț la Iași unde condițiile sunt la fel de rele?

Poate nu vor mai trece alți 5 ani până la o nouă tragedie… Când Ponta și-a dat demisia de onoare (pe atunci unii mai avea totuși onoare), Cioloș a format un guvern care nu a făcut NIMIC ca să îmbunătățească sistemul de sănătate din România. Cioloș-ul vostru, dragi USR-iști!!!

Cui ajută că blatiștii Dîrzu-Tuhuț nu mai împart minciuni prin târguri acum? Credeți că așa uită oamenii ca ați avut Guvernele Văcăroiu, Năstase, Grindeanu, Tudose și Dăncilă în care NU s-a făcut niciun spital nou? Cui ajută că blatiștii Dîrzu-Tuhuț au decența să tacă acum, după ce acum câteva luni trăgeau sforile să își impună oamenii la Spitalul din Câmpeni? Dar nu au fost în stare să rezolve problemele medicale de acolo și să facă investițiile care lipsesc de 16 ani în acel spital?!? Timp de 16 ani la Câmpeni a fost același primar PSD-ist, împrumutat însă exact de la PNL!

Domnilor PNL-iști credeți că așa uită lumea că ați luat un ticălos incompetent de la PNL și l-ați pus manager la Spitalul Morții? După ce tot PNL pusese un patron de Pompe Funebre? Sau un fost ospătar la Spitalul Câmpeni? De 25 de ani conduceți județul Alba și nu ați fost în stare să rezolvați toate problemele de la spitalele din județul Alba?!

De 25 de ani PSD și PNL conduc județul Alba și în farmaciile spitalelor lipsesc medicamentele dedicate COVID, ambulanțierii primesc un singur combinezon pe zi, iar Alba Iulia are doar 2 mașini de ambulanță pentru tot orașul și zonele limitrofe, cu un deficit evident de personal… dar se laudă că situația este sub control!!! Cum poate fi sub control când medicii din Alba Iulia fac infarct în timpul serviciului, din cauza orelor istovitoare și a gărzilor interminabile?!?

Sigur că INCOMPETENTA UCIDE – dar ipocrizia și fariseismul vostru sunt la fel de nocive! DEMISIA este prea puțin pentru unii ca voi! Dar sper că pe 6 decembrie vom ști cu toții ce avem de făcut!!!

IOAN LAZĂR

Candidat Camera Deputaților PRO ROMÂNIA

Service camioane
Comments are closed.