Investiții europene de 280 de milioane de euro pentru proiecte în domeniul mediului, naturii și politicilor climatice

- Externe - noiembrie 16, 2020
euro
Distribuie

Comisia Europeană a aprobat un pachet de investiții în valoare de peste 280 de milioane de euro pentru peste 120 de noi proiecte din domeniul mediului, al naturii și al politicilor climatice.

Această finanțare, care este cu 37% mai mare ca anul trecut, va atrage investiții totale de aproape 590 de milioane de euro pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor acestor proiecte în materie de mediu, natură și politici climatice.

Aproximativ 220 de milioane de euro sunt alocate unor proiecte ce vizează mediul si eficiența utilizării resurselor, natura și biodiversitatea, guvernanța și informarea în domeniul mediului. Peste 60 de milioane de euro sunt destinate sprijinirii unor proiecte ce vizează combaterea efectelor schimbărilor climatice, adaptarea la acestea, precum și guvernanța și informarea în domeniu.

Printre altele, proiectele vor contribui la realizarea obiectivelor Pactului verde european, prin faptul că vor sprijini Strategia UE în domeniul biodiversității și Planul de acțiune pentru economia circulară și vor ajuta la redresarea ecologică în urma pandemiei de coronavirus și la transformarea Europei într-un continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Dintre noile proiecte, multe sunt proiecte cu caracter transnațional, care implică mai multe state membre.

Service camioane
Comments are closed.