Înfrângere la limită a Sodei

- Sport - octombrie 17, 2020
Distribuie

Soda Ocna Mureş a suferit o înfrângere la limită, vineri după amiază, în meciul din deplasare cu Unirea Ungheni din etapa a şasea a Ligii a III-a de fotbal, un duel al nou-promovatelor din seria a 9-a.

Sebastian Bucur a deschis scorul pentru echipa din judeţul Mureş în minutul 15. Florin Socaci a egalat în minutul 82, marcând împotriva fostei sale echipe.

Rezultatul final, 2-1 pentru Unirea Ungheni, a fost stabilit de Victor Caliani în minutul 84.

Soda Ocna Mureş (antrenori Gabriel Cotoară, Romeo Arinar şi Tudor Stan): Adi Angeru – Robert Bartoș, Szili Csegoldi©️, Cătălin Uță, Alex Kiraly – Alexandru Dumitru, Raul Vădan – Marcel Domșa, Florin Socaci, Claudiu Marcu – Flaviu Chișu. Au mai jucat: Claudiu Coltor, Mihai Neşan, Bogdan Cristea şi Darius Şumblea. Pe bancă: Vlad Ignat – Paul Man, Zoli Borşoi, Carlos Lazăr.

Service camioane
Comments are closed.