Anunturi PubliceDin JudetPe SurseStirile Zilei

Încă 9 străzi din Cugir intră în proces de modernizare

Un alt proiect european al Primăriei Cugir a demarat cu lucrările efective la nivelul infrastructurii stradale. Este vorba despre „Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Iosif Pervain” prin care se modernizează o parte importantă din rețeaua stradală de pe Râul Mic.

Mai exact 9 străzi, în lungime totală de 3.651 metri, vor beneficia de lucrări la rețelele de canalizare pluvială, rețele de alimentare cu apă, de modernizarea carosabilului, amenajarea de trotuare și spații verzi.

Primele intervenții au început pe strada Simion Bărnuțiu și vor continua, în funcție de graficul convenit între autoritatea locală și constructor, pe străzile: Stefan Octavian Iosif, 8 Martie, Zorilor, 1 Iunie, Arieșului tronson 1 și 2, George Enescu, Mihai Eminescu, Scăunel, Bradului tronson 1 și 2.

Valoarea lucrărilor este de aproximativ 7.400.000 lei și vor fi finalizate în decembrie 2023.

Reamintim că modernizarea celor 9 străzi din zona Râul Mic este una dintre componentele propectului european implementat de Primăria Cugir. Cealaltă componentă vizează reabilitarea si echiparea celor două corpuri de clădire ale scolii gimnaziale Iosif Pervain, ambele situate pe strada 21 Decembrie 1989.

Potrivit primarului, Adrian Teban prin implementarea acestui proiect administrația locală urmărește să crească gradul de confort al oamenilor din zonă, mai ales al elevilor, care vor beneficia de condiții optime de școlarizare și de o infrastructură rutieră și pietonală modernă, care le va permite să se deplaseze în siguranță între școală și domiciliu.

Întregul proiect are o valoare de peste 15.300.000 lei, 98% din sumă fiind finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – Axa Prioritară 13: Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii; restul reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional și cofinanțarea de peste 306.700 lei din bugetul orașului Cugir.

COMENTEZI?