În atenția cetățenilor orașului Cugir!

- Anunturi Publice - octombrie 8, 2021
alba
Distribuie

Rata de infectare în orașul Cugir a ajuns la 6,4/1000 locuitori. În momentul de față în orașul Cugir sunt 223 de cazuri active de coronavirus, dintre care un număr de 132 de persoane au fost depistate “pozitiv” în ultima săptămână.

Conform reprezentanților Spitalului Orășenesc Cugir, capacitatea de internare pe secția covid a fost depășită, fiind spitalizați 47 de pacienți, deși numărul maxim de paturi destinate tratării bolii Covid-19 a fost stabilit la 45.

În ceea ce privește situația vaccinarilor, conform Comitetului Local pentru Situații de Urgență, de la redeschiderea centrului, adică din data de 28 septembrie, 626 de cetățeni s-au vaccinat: 109 cu doza I, 6 persoane cu doza a II-a și 511 au primit doza a III-a.

Autoritatile locale continuă acțiunile de dezinfectare a scărilor de bloc în care locuiesc persoanele depistate pozitiv și contactii direcți ai acestora, precum și acțiunile de colectare a gunoiului menajer de la familiile aflate în izolare. Sunt dezinfectate curțile instituțiilor de învățământ la finalul fiecărei săptămâni, iar Serviciul Public de Asistență Socială, prin cabinetul școlar, este implicat în procesul de testare a elevilor în cea de-a 8 zi de la confirmarea unui caz de îmbolnăvire dintr-o clasă,❗❗În condițiile în care Cugirul a depășit rata de infectare de 6/1000 locuitori, vă prezentăm măsurile care se aplică de astăzi pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise; sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise, următoarele: a) persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc; b) persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; c) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

NU ESTE OBLIGATORIE PURTAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE DACĂ PERSOANA ESTE SINGURĂ PE STRADĂ

❗❗Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței in zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul 20,00-05,00, cu următoarele excepții:a) persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții cu certificatul de verde, pe suport de hârtiei sau în format electronic, sau certificatul digital ale UE pentru COVID-19.b) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;d) persoanele care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;e) deplasarea din motive justificate (îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie)➡ se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a ziși a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2

activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este este interzisă.

activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop.

Accesul în zonele de consum astfel delimitate și amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00—22,00, în toate localitățile unde incidența cumulate la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.

se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilorde noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00—24,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respective persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV

activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—2,00.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Service camioane
Comments are closed.