Iluminatul stradal în orașul Cugir va fi modernizat și eficientizat cu fonduri europene

- Social - decembrie 8, 2021
alba
Distribuie

Marți, 7 decembrie, primarul orașului Cugir, Adrian Teban a semnat contractul de execuție al Proiectului Tehnic și al lucrărilor prin care urmează să fie implementat un sistem modern de iluminat la nivelul a 36 de străzi din Cugir și Vinerea. Contractul a fost semnat cu Telekom România Communications SA, câștigătoare a licitației publice, care va avea ca termen 14 luni pentru a finaliza toate lucrările prevăzute.

Valoarea investiției este de aporoximativ 8 milioane de lei și este finanțată cu bani europeni accesați de Primăria Cugir prin proiectul „Eficientizarea sistemului de iluminat public în UAT Cugir”

Potrivit Primarului Adrian Teban “acest proiect înseamnă trecerea într-o nouă etapă a iluminatului stradal din Cugir, prin implementarea unui sistem inteligent care va crește confortul și siguranța cetățenilor pe străzile din localitate și va reduce considerabil cheltuielile și poluarea orașului”

Nouă rețea va avea în componență corpuri de iluminat LED cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, care vor fi controlate individual printr-un sistem de telegestiune. Practic, fiecare corp de iluminat va putea fi pornit sau oprit, i se va regla intensitatea luminoasă conform unor programe prestabilite și a unor senzori. Prin acest sistem și prin trecerea de la lămpile cu sodiu, la corpurile LED, se preconizează o economisire de până la 70% pin reducerea consumului de curent. In plus, pe toate străzile vizate de proiect, cablurile de iluminat vor fi introduse subteran.

Concret, în baza contractului semnat vor fi executate următoarele lucrări:

-Modernizarea iluminatului pe 36 de străzi:Orașul Cugir- Str. Nicolae Bălcescu, Str. Carpați, Str. Constructorul, Str. I.Creangă, str. I.B. Deleanu, Str. Griviței, Str. Horea, Str. Al. Sahia, Str. Stadionului, Str. Tineretului, Str. Victoriei, Str. Trandafirilor, Str.Rozelor, Str. Răul Mic, Str. 1 Decembrie 1918, Str. 21 Decembrie 1989 , Str. Serelor, Str. Dealului, Str. S.Bărnuțiu, Str. M. Eminescu, Str. Livezii, Str. M. Viteazul, Str. Pârâului, Str. Surianu, Str. Traian, Str. A. Vlaicu, Str. Nuferilor, Str. Dorului.Localitatea Vinerea- Str. Principală, Str. Culturii, Str. Merilor, Str. Șantierului, Str. Tractoristului, Str. Zavoiului, Str. Vadului, Str. Morilor.

-se vor monta 766 stâlpi de iluminat și 780 corpuri de iluminat

-sistem inovativ pentru control și monitorizare de la distanță a iluminatului public, bazat pe tehnologie wireless.

-interconectarea sistemului cu o platformă de terță parte prin intermediul unei Interfețe Programabile de Aplicații.

Service camioane
Comments are closed.