Germania vrea să extindă carantina până la jumătatea lunii februarie!

- Externe - ianuarie 19, 2021
lock
Distribuie

Cancelarul german Angela Merkel intenţionează să extindă până la 15 februarie lockdown-ul impus pentru limitarea răspândirii COVID-19, a relatat marţi cotidianul Bild, care citează un proiect de hotărâre a guvernului de la Berlin.

Merkel urmează să se întâlnească în cursul zilei cu şefii executivelor celor 16 landuri pentru a lua o decizie asupra eventualei prelungiri a actualului lockdown care a dus la închiderea majorităţii magazinelor şi a şcolilor şi a introdus alte restricţii.

Această rundă de discuţii între şefa guvernului federal şi reprezentanţii landurilor era iniţial programată pentru 25 ianuarie, însă întâlnirea a fost devansată din cauza temerilor privind mutaţii ale SARS-CoV-2 care îl fac mai transmisibil, dintre care unele au fost deja confirmate în Germania.

Service camioane
Comments are closed.