La o zi după primul tur al alegerilor prezidențiale, candidatul clasat pe primul loc, George Simion, a revenit la Alba Iulia. Acesta a vizitat din nou fabrica de încălțăminte „Rekord”, unde fusese prezent și în timpul campaniei electorale.
„Am revenit la fabrica ReKord din Alba Iulia pentru a le mulțumi celor care ne-au susținut. Puterea acum e a poporului”, a transmis Simion pe Facebook, publicând și câteva imagini de la întâlnire.
În fața angajaților adunați în curtea fabricii, Simion a declarat: „Vom rămâne alături de voi, în mijlocul oamenilor, pentru ca românii de rând să aibă de câștigat, nu politicienii.”
Întrebat de angajate ce va face concret pentru ele, Simion a răspuns: „nu o să vă dezamăgim, îl punem pe Călin în fruntea țării” și ”pentru angajatorii voștri, pentru cei care vă plătesc salariul, trebuie să reducem impozitul pe muncă, ca să vă vină mai mulți bănuți în buzunar”.

Video George Simion la Alba Iulia: https://www.facebook.com/share/v/15Q6cwd8mC

