Experienţă liberală în administraţia locală la Ciuruleasa. Cristian Oniciu – startul spre mai bine (P)

- Politice - iunie 11, 2021
alba
Distribuie

Partidul Naţional Liberal mi-a încredinţat onoarea şi responsabilitatea de a candida pentru Primăria comunei Ciuruleasa, de a mă înscrie într-o cursă în care cei care vor avea de câştigat trebuie să fie cetăţenii acestei comune.

Sunt mândru de această încredere care mi-a fost acordată, mai ales în calitatea mea de fiu al comunei Ciuruleasa. Născut în satul Vulcan, educat în comună şi în oraşul Abrud, am absolvit Școala Silvică de la Deva şi am activat în domeniul silviculturii, fiind în prezent şef de district şi administrând cu responsabilitate fondul forestier de pe raza comunei Ciuruleasa, a comunelor şi oraşelor din jur.

Atât experienţa şi interacţiunea cu oamenii zonei, cât şi activitatea desfăşurată cu primăriile, m-au convins că un primar trebuie să fie sufletul comunităţii care l-a ales. Schimbările făcute după alegerile din anul 2020, când Partidul Naţional Liberal a câştigat cele două oraşe importante ale Ţării Moţilor, Abrud şi Câmpeni, ideile noi de dezvoltare şi suflul nou adus în zonă m-au motivat să pregătesc şi pentru comuna Ciuruleasa un proiect nou.

Cele mai importante puncte ale programului de guvernare locală pe care îl propun cetățenilor comunei Ciuruleasa sunt:

  • Înfiinţarea unui centru de colectare şi returnare a recipientelor de unică folosinţă, prin care să încurajăm reciclarea sticlelor, dozelor și PET-urilor. În paralel, trebuie organizate campanii inteligente de colectare selectivă a deşeurilor, pentru a păstra muntele, văile şi drumurile Apusenilor curate şi atractive.
  • Crearea accesului și aducerea utilităților la terenul din centrul comunei, pentru atragerea de investitori și crearea de locuri de muncă.
  • Angajarea unui specialist în cadrul primăriei, care să asigure consultanță pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile, în vederea obţinerii finanțărilor atât de către primărie, cât și de către locuitorii comunei, pe baza activităților agricole, de turism și alte servicii.
  • extinderea rețelei de cablu şi internet pe Valea Ciurulesei și în cătunele comunei, pentru a ajuta elevii şi studenţii noştri la pregătirea școlară și la desfășurarea cursurilor online, atunci când se impune.
  • Dotarea unităților de învățământ cu laptopuri și aparatură modernă (echipamente/ dispozitive electronice) necesare desfășurării activității.
  • Înfiinţarea unui centru de colectare a produselor zootehnice (lapte, carne), întrucât există un potențial imens, care merită valorificat.
  • Modernizarea drumurilor comunale și vicinale care nu sunt în prezent asfaltate, pentru a facilita accesul la toate gospodăriile.
  • Acordarea de sprijin pentru unităţile de cult.

Desigur, toate aceste proiecte au un sprijin serios în echipa Partidului Naţional Liberal din care fac parte, în preşedintele Consiliului Judeţean Alba Ion Dumitrel şi în primarii liberali din Apuseni, care au demonstrat că se poate face, mereu, un pas spre mai bine.

Cristian Oniciu – candidatul PNL la Primăria comunei Ciuruleasa

Service camioane
Comments are closed.