Politice

Europarlamentarul Victor Negrescu a prezentat antreprenorilor și autorităților din Alba oportunități concrete de dezvoltare cu bani europeni

4 Mins read
psd

COMUNICAT DE PRESĂ

Europarlamentarul Victor Negrescu a prezentat, în cadrul unei sesiuni de informare, organizată în județul Alba, soluții concrete pentru dezvoltarea comunităților locale și mediului de afaceri din județul nostru. Eurodeputatul este singurul ales în Parlamentul European care face acest lucru la nivelul județului Alba, continuând seria de acțiuni începute în mandatul trecut.

Membru în comisia pentru Bugete a Parlamentului European, Victor Negrescu a dat startul sesiunilor de informare care fac parte din seria deconferințe”Fonduri europene pentru viitor”, cu scopul de a face cunoscute mecanismele prin care autoritățile, antreprenorii locali și societatea civilă pot accesa și utiliza fondurile europene, pentru a diminua presiunea pe care criza curentă o exercită la nivelul fiecărei comunități și activități economice.

Conferința, difuzată inclusiv online, a avut ca invitați experți în domeniul fondurilor europene, iar ca participanți primari, parlamentari, oameni de afaceri și reprezentanți ai societății civile. În cadrul acesteia s-au prezentat oportunitățile de finanțare existente la nivel european, în planul de redresare și reziliență și în programele operaționale naționale dar și identificarea mecanismelor de valorificare a acestora.

În cazul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Victor Negrescu a atras atenția că toți banii, circa 29,2 miliarde de euro, trebuie contractați până în 2023, iar proiectele trebuie finalizate până în 2026, ceea ce presupune că atât primarii, cât și antreprenorii, trebuie să pregătească de acum fundamentarea proiectelor astfel încât acestea să fie depuse de îndată ce apar apelurile de selecție.

PNRR are 6 piloni principali: Tranziția verde, Transformarea digitală, Creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, Coeziune socială și teritorială, Sănătate și reziliență economică, socială și instituțională, Politici pentru generația următoare, copii și tineret. În aceste domenii pot fi accesate fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin granturi și împrumuturi. Europarlamentarul de Alba a menționat că fiecare pilon are o anumită sumă de bani alocată.

Fondul de reziliență pentru localități va fi unul dintre instrumentele importante pentru administrațiile locale. Spre exemplu, Victor Negrescu a subliniat că fiecare comună va avea la dispoziție circa 400.000 de euro, iar primarii trebuie să vină cu proiecte mature, de valoarea acestei sume, dar cu respectarea componentelor de mediu (proiecte de 37% din fonduri) și digitale (investiții de 20% din valoarea totală). Lipsa proiectelor va însemna pierderea finanțării și distribuirea ei către alte localități din mediul rural, a subliniat Victor Negrescu. La fel și orașele și municipiile vor avea alocate anumite finanțări din PNRR.

Europarlamentarul de Alba este cel care a convins autoritățile europene că fiecare stat membru trebuie să aloce cel puțin 10% din bani pentru Educație, după ce Guvernul României prevăzuse un procent de doar 3,18%. Banii pentru educație vor putea fi folosiți, spre exemplu, pentru construcția de creșe, dezvoltarea transportului școlar prin achiziționarea de microbuze, achiziționarea de echipamente tehnice și dezvoltarea infrastructurii digitale, a arătat Victor Negrescu. Vor fi finanțate doar proiectele care au argumente în susținerea investițiilor propuse, iar beneficiarii demonstrează sustenabilitatea și necesitatea acestora. Astfel, în urma acestei conferințe, primarii știu cum se pot pregăti pentru absorbția de fonduri din PNRR.

Inclusiv societatea civilă va avea la dispoziție un fond de circa 100 de milioane de euro, urmând ca în următoarea perioadă să fie exemplificate tipurile de proiecte eligibile. Asociațiile, cluburile sportive și de tineret vor avea posibilitatea să acceseze granturi privind activitățile lor. Eurodeputatul a scris Comisiei Europene pentru a se asigura că fondurile disponibile prin PNRR vor fi distribuite transparent și că beneficiarii mai mici din țară vor putea beneficia de aceste resurse.

IMM-urile și marile companii vor avea la dispoziție circa 2,2 miliarde de euro pentru transformare digitală, protecția mediului, dar și pentru a trece peste provocările inerente cauzate de criza economică în contextul pandemic. Din păcate, eurodeputatul a atras atenția că executivul a prevăzut doar garanții și instrumente financiare pentru companii deși IMM-urile din România aveau nevoie de granturi. Tot în acest sens, a subliniat că decidenții guvernamentali au greșit că nu au creat instrumente de finanțare pentru sectorul HORECA și agricultură.

Pe lângă PNRR, vor exista și alte mecanisme și instrumente de finanțare, având în vedere că țara noastră beneficiază de o alocare de încă 40 de miliarde de euro, în planul financiar multianual pentru perioada 2021 – 2027.

Pe zona de sănătate, banii vor putea fi folosiți pentru dezvoltarea unităților medicale, dispensarelor, achiziționarea de aparatură și asigurarea accesului la servicii medicale în mediul rural sau la distanță.

Eurodeputatul de Alba a prezentat cum vor putea fi folosiți banii și cum vor putea beneficia de ei cei care aplică, mai exact companiile care fost nevoite să apeleze la disponibilizări, asociațiile care organizează evenimente de tineret sau sportive, persoanele cu spirit antreprenorial, primarii care doresc să își dezvolte localitățile sau tinerii cu abilități deosebite.

La finalul conferinței, europarlamentarul Victor Negrescu a oferit soluții concrete pentru fiecare proiect în parte, atât ale primarilor, cât și ale oamenilor de afaceri și reprezentanților societății civile.

Seria deconferințe”Fonduri europene pentru viitor” a început în Alba și va continua la nivel de județ printr-o caravană de informare, urmând ca proiectul să fie extins și în alte județe din țară.

COMENTEZI?