Etapa a doua a Olimpiadei Sportului Militar Liceal

- Actualitate - aprilie 12, 2024
Distribuie

Elevii care fac parte din loturile sportive ale Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia vor concura din nou la Olimpiada sportului militar liceal, etapa a II-a. La două săptămâni distanță de la startul primei etape, sportivii vor reintra în „arenă” de această dată la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova, acolo unde în perioada 11-17 aprilie vor avea loc întreceri între loturile celor cinci colegii naționale militare din țară la atletism, cros, tenis de masă, volei feminin și masculin, handbal și baschet.

Elevii s-au pregătit sub coordonarea profesorilor și antrenorilor: Felicia Vancea (volei), Geanina Ilie (cros și atletism), Valentin Urian (baschet), Dorin Oltean (handbal) și Florin Grozav (tenis de masă). Șef de lot este în acest an locotenent Cristi Popa.

Motivația, perseverența, încrederea, spiritul de echipă și de fair-play ar trebui să fie trăsăturile și valorile după care să vă ghidați. Aveți încredere în voi și în șansele de reușită ale fiecăruia, încurajați-vă colegii, fiți o echipă!

Vă ținem pumnii și vă dorim mult succes! (comunicat)

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.