Emil Popescu: Primăria Alba Iulia a amendat sala de jocuri de noroc aflată lângă o biserică din centrul orașului

- Administratie - martie 10, 2023
Distribuie

La fel ca mulți dintre dumneavoastră am rămas neplăcut surprins de faptul că o sală de jocuri de noroc va funcționa la doi pași de o biserică aflată în centrul municipiului Alba Iulia. Din păcate, actuala legislație prevede faptul că Primăria NU are competența de a elibera autorizații de funcționare pentru astfel de săli de „păcănele”. Așadar, din punct de vedere adminsitrativ suntem, dacă vreți, în imposibilitatea de a lua măsuri mai drastice.

Totuși, în baza legii, am amendat, cu 2.000 de lei, firma respectivă pentru executarea de lucrări la fațadă fără a deține o autorizație de construcție.

Sancțiunea a fost aplicată de Poliția Locală, serviciu din cadru Primăriei, prin biroul Disciplina în Construcții. Punctez faptul că procesul verbal a fost încheiat în data de 1 martie 2023, iar constatarea a fost făcută în data de 27 februarie 2023.

Am fost personal la fața locului iar „rezultatul” îl vedeți în fotografiile pe care le-am făcut. Din punctul meu de vedere, ca viceprimar și albaiulian, așa ceva este inadmisibil.

În plus, aspectul exterior al acestei săli compromite aspectul zonei, inclusiv a bisericii care, pe timpul nopții, este iluminată. În cursul zilei de azi am discutat și cu cei de la Asociația de Poprietari unde urmează să funcționeze această sală de jocuri. Aceștia mi-au transmis că NU sunt de acord cu un astfel de „stabiliment” în imobilul în care locuiesc.

Vă voi ține la curent pe măsură ce voi avea noutăți.

Emil Antoniu Popescu, viceprimar al Municipiului Alba Iulia

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.