ELEVII SEBEȘULUI VOR FI SUSȚINUȚI ÎN CONTINUARE PRIN BURSE ȘCOLARE. SUMA DE 64.790 LEI DIN BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SEBEȘ ALOCATĂ PENTRU BURSELE ȘCOLARE DIN ANUL ȘCOLAR 2020/2021

- Anunturi Publice - septembrie 25, 2020
elevi
Distribuie

Un număr de 450 de burse vor fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Sebeș, în primul semestrul al anului școlar 2020-2021, pentru a răsplăti rezultatele la învățătură și pentru a oferi sprijin social elevilor. Vor fi acordate 157 de burse de merit, 118 burse de studiu și 175 de burse de ajutor social, suma acestora, în primul semestru, fiind de 34.100 lei.

„Bugetul local al Municipiului Sebeș alocă suma de 64.790 lei pentru bursele școlare acordate de instituțiile de învățământ preuniversitar din Sebeș, în anul școlar 2020/2021. De altfel, în ultimii ani, a devenit o tradiție la Sebeș să acordăm burse de merit sau burse sociale elevilor din școlile noastre, iar excelența în educație a fost premiată, cu prioritate, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, când toți elevii și cadrele didactice cu rezultate meritorii la activitățile și competițiile școlare și extrașcolare au fost premiați. Felicitări tuturor cadrelor didactice și elevilor! Mult succes în continuare!” transmite Primăria Municipiului Sebeș.

Nadia-Diana Mitrea

Director, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Purtător de cuvânt, Primăria Municipiului Sebeș 

Telefon: 0740150038

Service camioane