Elevii militari albaiulini pe podiumul primei etape a Olimpiadei sportului militar

- Din Judet - aprilie 5, 2023
Distribuie

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” au participat în perioada 31 martie – 4 aprilie la Olimpiada sportului militar liceal – etapa I, competiție organizată de Biroul Educație Fizică și Sport din Statul Major al Apărării și găzduită de Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza.

Desfășurată pe patru probe de concurs: orientare, cros, șah și minifotbal, Spartachiada mică așa cum este cunoscută, a adus față în față sportivi din toate cele cinci colegii naționale militare din țară, care și-au demonstrat calitățile atletice și buna pregătire sportivă, încercând să obțină cele mai bune rezultate pentru colegiul pe care îl reprezintă și echipă.

După disputarea probelor, elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” au reușit să obțină următoarele rezultate în clasamentul general:

Șah – Locul I
Orientare sportivă – Locul II
Minifotbal – Locul II
Cros – Locul III

La individual au fost obținute șase clasări pe podium astfel:

Eleva caporal Alexandra Kiss – Locul I la șah
Elev caporal Raul Cazan Locul I la cros
Eleva fruntaș Diana Mureșan Locul II la cros
Elev Andrei Jude Locul II la șah
Eleva sergent major Nicola Mirion Locul III la orientare
Elev sergent Alexandru Negreanu Locul III la orientare

De pregătirea sportivilor s-au ocupat doamnele profesoare Felicia Vancea și Geanina Ilie, domnul profesor Florin Grozav, locotenent Alexandru Simion și sergent major Cătălin Buta.

Toate eforturile depuse zilnic la antrenamente, susținute de talent și prin dezvoltarea aptitudinilor sportive, coordonarea și implicarea antrenorilor în pregătirea sportivilor, sunt răsplătite prin medaliile, cupele și diplomele câștigate la finalul fiecărei competiții.

Felicitări tuturor!

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.