Elevi din Teiuș și Petrești au aflat de la polițiști și specialiști în prevenirea traficului de persoane care sunt cele mai bune soluții pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor

- Din Judet - ianuarie 26, 2022
Distribuie

În zilele de 25 și 26 ianuarie 2022, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară, polițiști de proximitate și specialiștii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au fost prezenți la Liceul Teoretic Teiuș și la Școala Gimnazială Petrești, unde au desfășurat activități de informare a elevilor, menite să le aducă un plus de siguranță.

Pe lângă subiectele legate de prevenirea violenței în mediul școlar, bullying/ cyberbullying sau a traficului de persoane și pornografiei infantile, a fost abordată tema privind prevenirea agresiunilor sexuale asupra minorilor, care este, de altfel, obiectivul campaniei care se derulează, la nivel național, intitulată ”Atingeri nedorite”.

Polițiștii le-au vorbit elevilor despre resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată, faptul că pot suna, gratuit, la 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului.

Campania națională ”Atingeri nedorite” are ca și principal obiectiv creşterea nivelului de informare al copiilor, părinţilor și publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea agresiunilor sexuale și încurajarea victimelor de a cere ajutor.

Materialele informative pentru copii includ conţinut elaborat de psihologii Asociației Telefonul Copilului, pe înţelesul lor, sub sloganul „Suntem rezultatul atingerilor trăite: Află cum te poți proteja de cele nedorite”. Acestora le este dedicată și o pagină web care arată cum se poate recunoaște un caz de agresiune sexuală, cu sfaturi de prevenire, explicații despre impactul psihologic asupra victimei și exemple de cazuri reale, consiliate de organizație (editate pentru respectarea anonimatului): https://www.116111.ro/AtingeriNedorite.

Codul Penal incriminează agresiunea sexuală în rândul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, iar fapta ce are ca victimă un minor este pedepsită mai aspru.

Service camioane
Comments are closed.