Eclipsa de soare de joi, periculoasă pentru ochi!

- Pe Surse - iunie 10, 2021
soare
Distribuie

Avertizarea unui oftalmolog: ”Privitul fără protecție, sau folosind improvizații poate duce la arsuri ireversibile ale retinei, chiar și la pierderea vederii”

Eclipsele, fie ele de soare sau de lună, sunt un fenomen extrem de spectaculos, mai ales pentru copii, care sunt mereu nerăbdători să descopere ceva nou. Anul acesta vom avea o singură eclipsă parțială de soare vizibilă de pe teritoriul României, mai exact, din zona de Nord a țării. Aceasta se va întâmpla mâine, în jurul orei 13.00.

Atunci când eram mici, auzeam tot felul de povești despre cum vârcolacii au mâncat soarele sau despre cum să afumăm o sticlă cu o lumânare și să admirăm ”în siguranță” fenomenul ceresc. Treburile nu stau chiar așa și, dacă urmăm acest gen de sfaturi, există șanse crescute să ne afectăm grav și ireversibil vederea.

Medicii oftalmologi sunt fermi în ceea ce privește protecția ochilor în timpul eclipsei: NU trebuie să privim cu ochiul liber, sau prin tot felul de dispozitive improvizate către soare. Nici măcar ochelarii de soare nu ne pot proteja. Pentru a admira fenomenul astral, este obligatoriu să folosim ochelari cu lentile speciale pentru acest lucru.

Potrivit acestuia, severitatea afectării retinei depinde de timpul expunerii neprotejate a ochilor la radiațiile solare.

Dacă nu aveți ochelari speciali pentru vizionarea eclipsei, o variantă sigură este proiectarea imaginii solare pe un ecran, chiar improvizat dintr-o coală albă de hârtie sau de carton. Sau, având în vedere că în România nu se va vedea decât o acoperire foarte mică (maxim 2% în Satu Mare), o puteți urmări LIVE pe canalul YouTube al NASA: https://www.youtube.com/watch?v=HMgKCOm4uOQ

Următoarea eclipsă de soare vizibilă din România va fi abia în octombrie 2022.

Service camioane
Comments are closed.