Echipa CS Unirea Alba Iulia a reprezentat cu cinste România la Campionatul Balcanic de Marș

- Sport - martie 29, 2021
alba
Distribuie

Echipa Clubului Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, formată din atletele Mihaela Acatrinei, Ana Rodean și antrenorul Gabriel Avram, a reprezentat cu cinste România la Campionatul Balcanic de Marș, organizat în 27 martie, la Antalya – Turcia.

Rezultate pentru România la proba de 20 de kilometri mars – senioare:

Mihaela Acatrinei – locul 4, cu timpii 1:34:56 (sportivă cu dublă legitimare CS Unirea Alba Iulia/CSU Reșița);

Ana Rodean – locul 5, cu timpii 1:36:17 (sportivă cu dublă legitimare CS Unirea Alba Iulia/CSU Reșița).

Primele locuri au fost ocupate de reprezentante din Turcia (loc 1) și Grecia (locurile 2 și 3).

Rezultatele obținute de sportivele noastre sunt foarte bune, mai ales în contextul în care timpii acestora le mențin în cărți pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din vară și la Campionatul Mondial de Atletism de la Eugene, Oregon, Statele Unite ale Americii, din 2022. Decisive, pentru participarea la aceste două competiții, vor fi timpii obținuți de atletele noastre la următoarele două întreceri.

”Rezultate sunt foarte bune și mă pot declara mulțumit! A fost un concurs foarte puternic, mai ales la senioare, cu participări excepționale din partea Turciei și Greciei, țări care au investit mult în ultimii ani în acest sport. Sunt convins că fetele își vor îmbunătăți în următoarea perioadă forma bună pe care o au și vor obține timpi mai buni”, a spus antrenorul Gabriel Avram.

”Rezultatele sunt încurajatoare în contextul în care au concurat cu cele mai bune atlete din Balcani. Timpii oferă posibilitatea sportivelor noastre să spere că se vor situa în primele 60 de locuri, în rakingul mondial, ca urmare a viitoarelor participări. Astfel, decisive vor fi prestațiile din perioada următoare. Putem afirma că echipa noastră a reprezentat cu cinste România la cel mai înalt nivel”, a spus Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.

Mihaela Acatrinei și Ana Rodean au fost singurele componente ale lotului național care au participat, la senioare, la proba de 20 de km marș.

CS Unirea Alba Iulia

Service camioane
Comments are closed.