miercuri, octombrie 15, 2025
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Postari recente

Top 5 Stiri

Drumul închis care blochează turismul din Munții Șureanu: autoritățile din Alba pasive, turiștii sancționați, camioanele cu lemne circulă liber

Drumul închis care blochează turismul din Munții Șureanu: autoritățile din Alba pasive, turiștii sancționați, camioanele cu lemne circulă liber

Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, DN 67C – Transalpina, porțiunea dintre barajul Oașa și Obârșia Lotrului, a devenit un simbol al indiferenței autorităților județene din Alba. Deși este singura legătură directă între două stațiuni turistice importante – Șureanu (lângă Luncile Prigoanei) și Voineasa (jud. Vâlcea), tronsonul este închis complet pe timpul iernii, exact în perioada în care ar fi cel mai util pentru turiști.

De la drum circulabil la drum interzis

Cu doar câțiva ani în urmă, acest segment al Transalpinei era deschis circulației publice, chiar și iarna. Circulația era permisă pe timp de zi (între orele 08:00 și 18:00), iar drumul era deszăpezit pentru a permite accesul turiștilor între cele două zone montane. Ulterior însă, cineva a decis să-l închidă complet, cel mai probabil motivând că nu mai există condiții pentru întreținere și siguranță.

Astfel, turiștii care încearcă să circule între cele două stațiuni se lovesc de indicatoare de „drum închis”, chiar și în perioadele fără zăpadă. În schimb, camioanele de lemne circulă nestingherite, potrivit martorilor oculari, în timp ce turiștii care se aventurează sunt opriți și amendați de poliție.

„Nu avem unde întoarce plugul” – explicația absurdă a autorităților

Surse politice citate de Radio Hit FM Alba au dezvăluit că motivul oficial al autorităților din Alba pentru închiderea drumului ar fi faptul că „la limita dintre județele Alba și Vâlcea nu există loc de întoarcere pentru utilajele de deszăpezire”.
O explicație cel puțin ridicolă, având în vedere că partea de drum din județul Vâlcea este deszăpezită fără probleme, iar utilajele de acolo „găsesc loc” pentru întoarcere.

Drum de 21 km, dintre care doar 15 revin județului Alba

Tronsonul care creează probleme are aproximativ 21 de kilometri, dintre care 6 km țin de județul Vâlcea, iar 15 km ar trebui întreținuți de autoritățile din Alba. Nu este o distanță mare, mai ales dacă ne gândim la beneficiile economice și turistice pe care le-ar aduce redeschiderea sa.

Turism blocat din nepăsare?

Închiderea drumului afectează nu doar turiștii pasionați de schi, ci și micii proprietari de pensiuni și cabane din ambele stațiuni, care depind de fluxul de vizitatori. În loc să colaboreze pentru dezvoltarea turismului montan, autoritățile par să își paseze responsabilitatea și să ignore pierderile aduse economiei locale.

În timp ce stațiunile montane din alte județe investesc masiv în accesibilitate și promovare, în județul Alba, un drum esential rămâne blocat în zăpadă și birocrație.

Într-o zonă cu un potențial turistic uriaș, lipsa de viziune și de implicare a autorităților județene transformă Transalpina portunea Oașa – Obărsia într-un drum al rușinii. Dacă drumul ar fi deschis măcar pe timpul zilei, cum a fost în trecut, s-ar crea o legătură vitală între două destinații turistice ale României.

Până atunci însă, turiștii rămân blocați, afacerile locale pierd bani, iar camioanele de lemne continuă să circule nestingherite.

Service camioane
Distribuie

Popular Articles

Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU