Două medalii de aur și una de argint pentru secția de Taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul Național
Boloage Alecsandru și Popa Andrei, sportivi ai CS Unirea Alba Iulia, au obținut două medalii de aur și o medalie argint la Campionatul Național de Taekwondo, destinat Juniorilor și Seniorilor, desfășurat recent la Brașov.
Rezultate CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național – Juniori, Seniori:
Boloage Alecsandru – locul 1 la Juniori (categoria de greutate – 63 kilograme);
Boloage Alecsandru – locul 1 la Seniori (categoria de greutate – 63 kilograme);
Popa Andrei – locul 2 la Juniori (categoria de greutate – 45 kilograme).
În urma rezultatelor obținute Boloage Alecsandru a fost declarat cel mai bun junior, la masculin, de la această competiție.
Astfel, este pentru al doilea an consecutiv când sportivul CS Unirea Alba Iulia, Boloage Alecsandru, component al lotului național, sub îndrumarea maestrului Constantin Apostol și a instructorului Alin Moldovan, la CS Unirea, reușește să câștige 4 titluri naționale la cele 4 Campionate.
Pe lângă aceste două titluri obținute la Brașov, la juniori și Seniori, se adaugă medaliile de aur câștigate la Campionatul Național Școlar și la Campionatul Național de Tineret.
”Mulțumesc conducerii CS Unirea Alba Iulia pentru întreg sprijinul acordat. Nu am fi reușit să ajungem aici fără susținerea constantă din partea clubului”, a transmis instructorul Alin Moldovan.
CS Unirea Alba Iulia transmite felicitări sportivilor și antrenorilor pentru aceste reușite și mult succes în continuare.
CS Unirea Alba Iulia

