DOCUMENT: Semi-carantină pentru Aiud! Autoritățile județului au salvat (deocamdată) închiderea totală a orașului!

- Administratie - martie 24, 2021
Distribuie

După cum anunțam în cursul zilei de astăzi, decizia cu privire la mun.Aiud a fost luată și, din fericire, nu este vorba despre o carantină totală, dar se vor aplica o serie de măsuri graduale în speranța că numărul infectărilor vor scădea în următoarele 14 zile. De remarcat este faptul că la nivelul județului, autoritățile implicate au reușit să îi convingă pe decidenții de la București să se urmeze un altfel de scenariu decât carantina totală, chiar dacă restricțiile și limitările libertăților cetățenești sunt într-o măsură mai mare sau mai mică, afectate.

Redăm mai jos decizia luată:

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 24.03.2021,

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. (1) Propunem instituirea unor restricții temporare, în intervalul luni – vineri între orele 18:00 – 22:00, iar sâmbăta și duminica între orele 05:00 – 22:00, pe o perioadă de 14 zile, la nivelul unității administrativ-teritoriale Municipiul Aiud și localităților aparținătoare Aiudul de Sus, Gâmbaș, Măgina, Păgida, Ciumbrud, Gârbova de Jos, Gârbova de Sus, Gârbovița, Sâncrai și Țifra, județul Alba, începând cu data de 25.03.2021 ora 18:00, până în data de 08.04.2021 ora 05:00, sens în care se va solicita Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea ordinului comandantului acțiunii.

(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. 1 este  delimitat  de următoarele coordonate geografice:

– 46.247108, 23.687307     DN1/E81 Aiud-Teiuș;

– 46.297560, 23.621277     Gârbova de Sus;

– 46.332759, 23.631704    DJ107I Măgina – Râmeț;

– 46.343984, 23.656213    Intersecție str. Principală Măgina cu DJ107M Aiud – Livezile;

– 46.328581, 23.677064    DJ107M Aiud – Livezile;

– 46.313514, 23.782634    DJ107E Ciumbrud – Băgău;

– 46.342139, 23.746113    Păgida;

– 46.353452, 23.721439    Gâmbaș;

– 46.326146, 23.714366    DN1/E81 Spălătorie auto;

– 46.285736, 23.738462     DJ142L Sâncrai-Rădești.

(3) În localitățile și intervalele orare menționate la alin.1, propunem următoarele măsuri:

  1. este strict interzisă intrarea / ieșirea din localitățile menționate, prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere;
  2. circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere (Anexă), legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator;
  1. identificarea persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în localitățile menționate la art. 1 alin. (1) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
  2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de Declarație pe proprie răspundere (Anexă), legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;
  3. este permisă intrarea / ieșirea pentru:
  4. transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitățile menționate la alin. (1), precum și aprovizionarea populației;
  5. persoanele care nu locuiesc în localitățile menționate la alin. (1), dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, a asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
  6. persoanele care locuiesc în localitățile menționate la alin. (1) și desfășoară activitatea profesională în afara localităților menționate la alin. (1);
  7. persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  8. deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea / însoțirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei / unui rude / afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  9. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  10. urgențe medicale;
  11. îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  12. pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
  13. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;
  14. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
  15. declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura olografă a declarantului. Declarația poate fi prezentată în format letric (suport hârtie) sau pe un dispozitiv electronic;
  16. se permite tranzitarea unității administrativ teritoriale de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă staționarea în localitate;
  17. se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul  45și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
  18. se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane;
  19. se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezența a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
  20. controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din unitatea administrativ-teritorială menționată la art. 1 alin. (1) și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, a Poliției locale, efective din cadrul DSP, DSVSA, ITM, Protecția Consumatorului, ISCTR sau alți funcționari anume desemnați prin dispoziție a primarului unității administrativ teritoriale;
  1. se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare, în intervalul luni – vineri între orele 06:00 – 20:00, iar sâmbăta și duminica între orele 06:00 – 16:00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea program non-stop;
  2. se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate cu respectarea normelor de distanțare fizică respectiv protecție sanitară;
  3. în cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană cu respectarea normelor de distanțare respectiv protecție sanitară;
  4. operatorii economici au obligația de a afișa la loc vizibil, la intrarea în unitate, a programului de funcționare precum și a restricțiilor stabilite prin prezenta hotărâre inclusiv numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interior;
  5. operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează localitățile menționate la alin. 1, vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare fizică.
  • Propunem ca în intervalul luni – vineri între orele 18:00 – 22:00, iar sâmbăta și duminica între orele 05:00 – 22:00, să se interzică circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
  1. deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  5. deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
  6. deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  7. deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  8. deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  9. îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
  10. eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  11. participare la programe sau proceduri în centrele de tratament, inclusiv pentru vaccinare împotriva COVID-19;
  12. pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
  13. alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie, evenimente de stare civilă;
  • Propunem ca zilnic în intervalul orar 22:00 – 05:00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să fie permisă numai pentru motivele prevăzute la alin. (4), lit. a), c), d);
  • la nivelul unității administrativ-teritoriale Municipiul Aiud și localităților aparținătoare menționate la alin. 1, propunem interzicerea următoarelor activități:
  1. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) în spații închise și deschise;
  2. organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spaţii închise cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;
  3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor, cu excepția activităților de preparare a hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  5. organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii Nr. 60/1991;
  6. organizarea cu public în spații închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor, activități culturale, științifice, artistice sau de divertisment;
  7. toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective care se desfășoară în spatii închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
  8. organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor si piețelor de vechituri.

Art. 2 Propunem ca Direcția de Sănătate Publică a Județului Alba să evalueze oportunitatea și să prioritizeze testarea persoanelor de pe raza unității administrativ-teritoriale Municipiul Aiud și localităților aparținătoare menționate la art. 1, alin. (1) și să  transmită solicitările de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică / Ministerul Sănătății.

ART. 3 Se deleagă Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Alba pentru transmitere la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a documentelor necesare, în vederea emiterii Ordinului Comandantului Acțiunii pentru instituirea pe o perioadă de 14 zile, a restricțiilor temporare, pentru unitatea administrativ teritorială prevăzută la art. 1 alin. (1).

ART. 4 Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

ART. 5 Prezenta Hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, tuturor UAT-urilor de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.

  Alba Iulia, 24.03.2021

Service camioane
Comments are closed.