DGASPC Alba realizează testarea bilunară COVID-19 a personalului și a beneficiarilor

- Sanatate - octombrie 13, 2020
national
Distribuie

Potrivit Recomandărilor de prioritizare a testării pentru COVID-19 din Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, actualizate la data de 18.09.2020, ale Institutului Naţional de Sănătate Publică din România, în perioada 12.10-15.10.2020, se desfășoară testarea bilunară a personalului și a beneficiarilor (persoane adulte cu dizabilități și copii) din centrele rezidenţiale aflate în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.

Astfel, în data de 12.10.2020, s-au efectuat recoltări pentru un număr de 134 de angajați din zona Baia de Arieș, Abrud și Câmpeni. Dintre aceștia, un număr 43 de persoane sunt angajate în cadrul Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Baia de Arieș și 91 de persoane își desfășoară activitatea în cadrul Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Abrud, în șase locuințe protejate, în trei case de tip familial din Abrud și o casă de tip familial din Câmpeni.

Rezultatele primite de la Direcția de Sănătate Publică Alba au fost negative pentru toți cei 43 de salariați de la CIAPAD Baia de Arieș, iar pentru un număr de 3 angajați din cei 35 salariați testați, din cadrul CIAPAD Abrud, rezultatul a fost pozitiv.

În urma procedurii de testare a salariaților și a beneficiarilor din cadrul Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu dizabilităţi Galda de Jos un număr de 6 persoane (4 angajați și 2 beneficiari) au avut rezultat incert și ca urmare au fost retestați. Rezultatele primite de la DSP Alba au confirmat infectarea cu noul coronavirus a 3 angajați și 1 beneficiar, astfel că bilanțul infectărilor la centrul rezidențial din Galda de Jos se ridică la un număr de 104 beneficiari și 32 de angajați, din 180 de persoane adulte cu dizabilități, respectiv 170 de persoane salariate.

Service camioane
Comments are closed.