sâmbătă, iulie 5, 2025

Top 5 Stiri

Postari recente

Decizie importantă luată de Curtea Constituțională a României

Curtea Constituțională a României a admis joi, cu unanimitate de voturi, o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că anumite prevederi din legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt neconstituţionale.

Curtea a precizat că a existat un caracter imprevizibil cu implicaţii în ceea ce priveşte persoana faţă de care a fost dispusă liberarea condiţionată, „aceasta fiind în imposibilitatea de a cunoaşte data la care pedeapsa urmează a fi considerată ca executată şi în consecinţă să îşi regleze comportamentul”.

Decizia CCR este obligatorie şi definitivă.

Service camioane
Distribuie

Popular Articles

Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU