Nu doar România se confruntă cu probleme economice. Lanțul francez de supermarketuri Auchan anunță închiderea a 25 de magazine în Spania și concedierea a peste 700 de persoane. Este vorba despre o măsură de restructurare majoră, determinată de pierderi financiare și de schimbarea comportamentului de consum al clienților.
Compania, care operează în Spania sub brandul Alcampo, spune că decizia este „dificilă, dar necesară” și că retailul trece printr-o „transformare profundă” – una care obligă marile lanțuri să se adapteze rapid la noile obiceiuri de cumpărare.
Auchan este prezent pe piața spaniolă din anii ’80, însă provocările actuale – inflație, digitalizare și scăderea consumului – afectează inclusiv branduri cu istoric solid.
Până în prezent nu au fost anunțate soluții clare pentru angajații afectați, dar se așteaptă discuții între sindicate și conducerea companiei.
Pe scurt: criza lovește și în Vest, nu doar la noi.


