Corpul de control al primului ministru a sesizat Ministerul Public în legătură cu accesarea Registrului de Vaccinări de către consilieri onorifici din Ministerul Sănătății

- Pe Surse - aprilie 12, 2021
ms
Distribuie

Corpul de control al prim-ministrului a transmis Ministerului Public o sesizare penală ”in rem”, ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătăţii şi la celelalte instituţii din subordinea sau coordonarea Guvernului care au atribuţii legale în privinţa gestionării platformei naţionale privind vaccinarea – Registrul Electronic Naţional de Vaccinări.

Sesizarea vizează accesarea Registrului de către consilieri onorifici ai Ministerului Sănătăţii, Corpul de Control apreciind că ”regimul juridic insuficient definit şi reglementat al consilierului onorific poate crea un mecanism de eludare a regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese”.

În urma acestei sesizări, Ministerul Sănătăţii  a transmis că accesul în RENV a fost limitat la date statistice, fără caracter secret, adică la informaţii publice, care pot fi accesate de orice persoană.

Service camioane
Comments are closed.