marți, mai 6, 2025

Top 5 Stiri

Postari recente

Comisia Europeană: Obiectivul statelor membre de a vaccina 80% dintre persoanele în vârstă de peste 80 de ani nu a fost atins

Comisia Europeană a raportat că niciunul dintre cele 27 de state membre UE nu şi-a atins, la sfârşitul lui martie, obiectivul de a vaccina 80% dintre persoanele în vârstă de peste 80 de ani.

Potrivit unor date statistice de la Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor, aproximativ 60% dintre persoanele în vârstă de peste 80 de ani din statele UE au fost vaccinate cu cel puţin o doză de vaccin împotriva Covid-19 până luni, iar doar 29,7% au fost vaccinate cu ambele doze.

Oficialii Comisiei consideră că o accelerare a livrării vaccinurilor împotriva Covid-19 ar urma să permită Uniunii Europene să atingă o ”imunitate colectivă” în această vară.

Service camioane
Distribuie

Popular Articles

Subscribe for notification