vineri, mai 2, 2025

Top 5 Stiri

Postari recente

Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată

Parchetul General a dispus, marţi, trimiterea în judecată a lui Călin Popescu Tăriceanu, care, în calitatea pe care a avut-o de preşedinte al Senatului, nu a făcut demersurile necesare pentru încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, care fusese declarat incompatibil şi nu avea dreptul să ocupe o funcţie publică.

La rândul său, senatorul Cristian Marciu este trimis în judecată pentru uzurpare de calităţii oficiale.

”Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a doi inculpaţi, senatori în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prev. de art. 258 alin. 1 C. pen. (primul inculpat), respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 C. pen. şi a complicităţii la comiterea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 258 alin. 1 C. pen. (al doilea inculpat)”, a transmis Parchetul General.

Service camioane
Distribuie

Popular Articles

Subscribe for notification