Călin Pădurean despre lucrările de mobilitate urbană din Alba Iulia: „Haos total”

- Administratie - decembrie 15, 2023
Distribuie

Vineri, 15 decembrie 2023, invitat în emisiunea „La Ordinea Zilei” de la Radio HIT FM Alba, Călin Pădurean, președintele Partidului Phralipe al Romilor – filiala Alba, a comentat situația lucrărilor generate de ceea ce se numește mobilitate urbană la Alba Iulia:

„Dezastru, și aici nu mă pot lega de primar sau de Primărie, nu, chiar nu vreau să atac, că nu am de ce să atac. Dar pe partea de organizare de șantier, aici stăm nu prost, stăm extraordinar de prost: să te apuci să sapi un metru, un metru și jumătate, în jos, după ce tu ai o stabilitate. Terenul e deja stabil. Ai săpat, ai băgat toate cablurile pe sub pământ. Puteai să faci tranșee separat, să le bagi. Asfaltul este cum este tras acum. E dezastru…

Domnilor, astăzi, ca să asfaltezi, trebuie să fii drumar, trebuie să fii de specialitate. Nu poți să asfaltezi drum dacă nu ești drumar. Normal că acele firme… nici nu vreau să dau nume, că nu merită, dar trebuie să ai specialiști. O să vedeți în scurt timp, pe unele artere din municipiu, mașina tremură… pe lângă haosul care este”.

Concluzia lui Călin Pădurean, care este inginer constructor: „E haos total, de când a început. Eu făceam în felul următor: închideam un bulevard. Câte firme avem? Trei firme, care au câștigat licitația? Unul are jumătate, ăla are un pic, ăla are un pic… Zi și noapte trebuia lucrat. Că plătești ore suplimentare sau lucrezi noaptea? Asta e, îți asumi responsabilitatea.

Cum vor fi drumurile din Municipiul Alba Iulia la final? „La sfârșit, va arăta frumos, dar pe șosea mașina va tremura. Scurgerile la apele pluviale n-o să fie. N-o să fie căderi de loc, nu e cădere. Au dat o mare înclinație dinspre partea de mijloc a străzii spre bordură, dar apa nu o să meargă în canal, pentru că nu e cădere. Pe marginea bordurilor o să se adune nu multă apă. O să se adune foarte multă apă! Noroc că este zonă verde și cu ocazia asta se stropește și iarba, de va crește frumos”, spune Călin Pădurean.

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.